Pe aceeași temă
Mai multe organizații civice protestează față de invitarea lui Petre Roman, fost premier, și a lui Teodor Brateș, pe care evenimentele din decembrie 1989 l-au găsit în funcția de redactor-șef adjunct la TVR, la o conferință organizată de Facultatea de Filosofie a Universității din București cu tema „Violența în istorie, o perspectivă etică și antropologică – cazuri din istoria recentă a României anului 1989”.
”Este inadmisibilă transformarea mediului academic într-o tribună a imposturii morale!”, precizează organizațiile semnatare ale acțiunii de protest, Corupția ucide, Geeks For Democracy, Inițiativa România, #REZISTENȚA, Stafeta Steagului Uniunii Europene, Umbrela Anticorupție Cluj, Frontline Club Bucharest.
”Ca inculpați puși oficial sub acuzare pentru infracţiuni împotriva umanităţii în dosarul Revoluţiei, cei doi invitați ai acestei dezbateri sunt categoric persoane care au ce spune despre evenimentele din decembrie 1989, dar locul potrivit pentru asta este sala de judecată, nu sala de curs. Fost redactor-şef adjunct al programului Actualităţi din TVR, Teodor Brateş este cel care, în primele zile ale Revoluţiei, a lansat intoxicările referitoare la existența teroriştilor sau la faptul că apa este otrăvită, informații false care au avut drept consecință directă moartea și rănirea gravă a multora dintre eroii martiri ai Revoluției din 1989. Fostul prim-ministru Petre Roman este acuzat de către procurori că a fost unul dintre factorii importanţi de decizie ai Consiliului Frontului Salvării Naționale din România, acceptând şi oficializând unele decizii militare cu caracter diversionist și poartă povara inculpării pentru infracțiuni împotriva umanității și în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990”, arată organizațiile civice.
Acestea solicită în mod public contramandarea acestei conferințe și explicații din partea profesorilor Romulus Brâncoveanu, decan al Facultății de Filosofie a Universității București, și Vasile Morar, moderator al dezbaterii de miercuri, pentru inițiativa transformării unor inculpați pentru crime împotriva umanității în modele academice.
”Considerăm inadmisibilă și profund nocivă legitimarea unor persoane acuzate oficial de fapte deosebit de grave împotriva poporului român prin invitarea lor într-un spațiu educațional a cărui menire publică este de a promova gândirea liberă și valoarea morală și profesională”, conchid semnatarii protestului.