Proteste la Oltchim Râmnicu Vâlcea pentru a doua zi consecutiv

Fara Autor | 06.02.2013

Pe aceeași temă

Aproape 300 de salariaţi ai Oltchim protestează, miercuri, pentru a doua zi consecutiv, în faţa Pavilionul Administrativ, nemulţumiţi că nu şi-au primit restanţele salariale, ei solicitând ca premierul Victor Ponta şi ministrul Economiei să vină să discute cu ei, conform Mediafax.

 

Protestatarii cer conducerii combinatului şi administratorului judiciar "să termine cu incertitudinea şi cu promisiunile" şi să precizeze ce prevede reorganizarea şi restructurarea unităţii.

"Asteptăm capitalizarea, vrem banii, vrem ca Guvernul să ne sprijine financiar, tot aşteptăm cele 20 de milioane de euro de la Guvern, aşteptăm şi 25 milioane de la bancă, dar de trei luni stăm cu ochii în soare, deşi afară e frig de ne trec fiorii. Vrem banii, ne-au spus ieri (n.r. - marţi) că ne dau restanţele în 15 şi 28 februarie, lichidarea pe ianuarie şi avansul pe februarie, dar unde sunt banii noştrii pe decembrie, lichidarea şi pe ianuarie, avansul. Avem rate, suntem datori, suntem nervoşi şi ne temem că vom ajunge în şomaj. De fapt suntem în şomaj. Să vină ministrul Economiei aici, să vină domnul prim-ministru Victor Ponta, ca să se rezolve situaţia", a declarat un protestatar.

Oamenii au cerut demisia conducerii combinatului şi i-au huiduit pe directorul Oltchim, Mihai Bălan, şi pe premierul Victor Ponta.

 

La ora 14.00, liderii sindicali de la Oltchim Râmnicu Vâlcea şi de la Divizia Petrochmică Bradu de lângă Piteşti urmează să se întâlnească, la Bucureşti, cu administratorul judiciar al Oltchim, Gheorghe Piperea, pentru a discuta detaliile planului de reorganizare judiciară a combinatului impus de situaţia de insolvenţă.

Şi marţi, aproximativ 500 de angajaţi ai Oltchim au protestat în faţa Pavilionului Administrativ, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile pe decembrie şi ianuarie, ei cerând conducerii unităţii să le prezinte planul de reorganizare, în condiţiile în care combinatul a intrat în insolvenţă.

 

La un moment dat, o parte dintre protestatari au intrat în incinta Pavilionului Administrativ, revoltaţi că directorul combinatului, Mihai Bălan, discută cu liderul sindical Mihai Diculoiu, căruia i-au cerut să plece întrucât nu îi mai reprezintă şi "le-a înşelat aşteptările", sindicalistul fiind nevoit să iasă de la discuţii.

De asemenea, conducerea Oltchim i-a anunţat pe angajaţi că nu există o decizie privind concedierile, iar restanţele salariale urmează să fie primite în două tranşe, la mijlocul şi la sfârşitul acestei luni.

Tot marţi, aproximativ 300 de angajaţi ai Diviziei Petrochimice Bradu au protestat în faţa unităţii, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile pe decembrie şi avansul pe ianuarie, ei temându-se că îşi vor pierde locurile de muncă, în condiţiile în care combinatul Oltchim a intrat în insolvenţă.

Divizia Petrochimică Bradu aparţine societăţii Oltchim de peste trei ani, fiind preluată de la OMV Petrom.

Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea a intrat în insolvenţă, cererea de declanşare a acestei proceduri fiind aprobată în 30 ianuarie de Tribunalul Vâlcea.

Administratorii judiciari ai Oltchim sunt Rominsolv, o firmă a avocatului Gheorghe Piperea, şi BDO Business Restructuring, parte a reţelei grupului internaţional BDO.

Licitaţia pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni la Oltchim a fost câştigată anul trecut de Dan Diaconescu, patronul OTV. Diaconescu nu a intrat însă în posesia titlurilor pentru că nu a plătit statului suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane euro.

După acest eşec, statul nu a mai avansat un termen concret pentru privatizarea combinatului chimic.

Sursa: MEDIAFAX

 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22