PROTESTE TVR în marile oraşe: La Cluj-Napoca, peste 50 de angajaţi protestează în faţa instituţiei

Fara Autor | 08.10.2012

Pe aceeași temă

 Peste 50 de angajaţi ai studioului teritorial din Cluj-Napoca al TVR protestează, luni, în faţa instituţiei faţă de modul în care se fac concedierile colective din TVR, potrivit Mediafax.

Pe gardul instituţiei au fost lipite afişe pe care scrie "Jos hoţii", "Demisia", "Stop concursurilor mascate", "E(l) vis sau coşmar?", "Reluare, redifuzare".

Totodată, cei peste 50 de angajaţi ai studioului teritorial din Cluj-Napoca al TVR care protestează în faţa instituţiei cer demisia conducerii SRTV şi oprirea concedierilor colective în modul în care se fac în prezent.

Unul dintre liderii sindicali din TVR Cluj, Florin Mureşan, a declarat că salariaţii TVR Cluj sunt conştienţi de situaţia critică în care se afla SRTV, consideră că este necesară implementarea unui program de redresare a instituţiei, dar nu sunt de acord cu modul în care actuala conducere înţelege să facă acest lucru.

"În prezent, conducerea interimară a SRTV nu este abilitată, conform Legii 41, să opereze modificări în structura organizatorică şi de personal, singurul organ abilitat de lege să facă acest lucru fiind Consiliul de Administraţie, opt dintre membrii acestuia pierzându-şi această calitate în urma deciziei CCR din 26 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial, partea întâi, nr. 684 din 3 octombrie 2012", a spus Mureşan.

Un alt lider sindical, Răzvan Bădescu, a declarat, la rândul său, că "este total inadecvat şi de neacceptat ca angajaţii să fie puşi în situaţia de a cere singuri să fie disponibilizaţi prin completarea unor cereri de înscriere la selecţie pentru a ocupa locurile prevăzute în viitoarea organigramă care, la nivel de stat de funcţiuni, nici măcar nu a fost aprobată de un Consiliu de Administraţie valid".

Potrivit sursei citate, organizarea unui concurs/examen are un alt regim juridic decât cel legat de evaluarea obiectivelor de perfomanţă ale salariaţilor.

Angajaţii TVR Cluj cer oprirea acestui proces pe care îl consideră "ilegal şi abuziv".

La studioul teritorial din Cluj-Napoca al TVR lucrează 145 de persoane, din care ar urma să fie disponibilizate aproximativ 40.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22