Protestele din Brazilia: Preşedintele ţării propune o serie de REFORME: Voi fi intransigentă faţă de violenţă şi dezordine

Fara Autor | 23.06.2013

Pe aceeași temă

Preşedintele Braziliei, Dilma Rousseff, a prezentat o serie de reforme în încercarea de a pune capăt protestelor masive care durează de aproape o săptămână, relatează BBC News online.

 

Într-un discurs televizat, preşedintele a propus noi subvenţii pentru transportul public urban, precizând că veniturile obţinute din exploatarea resurselor de petrol vor fi folosite în educaţie.

De asemenea, preşedintele a promis că vor fi aduşi mii de medici din străinătate pentru a îmbunătăţi sistemul naţional de sănătate.

Pe de altă parte, Dilma Rousseff a avertizat că nu va lăsa o "minoritate violentă să păteze o mişcare democratică şi paşnică", referindu-se la jafurile şi distrugerile comise joi în cursul manifestaţiilor care au reunit 1,2 milioane de persoane în ţară.

 

"Vreau să vorbesc cu liderii celorlalte puteri pentru a ne uni eforturile, vreau să invit guvernatorii şi primarii din principalele oraşe pentru a forma un pact în vederea ameliorării serviciilor publice", a declarat preşedinta în cadrul intervenţiei sale radio-televizate.

Preşedinta braziliană a anunţat că îi va "primi pe liderii manifestaţiilor paşnice, reprezentanţii organizaţilor de tineri, sindicatelor, mişcărilor muncitoreşti, asociaţiile populare".

 "Avem nevoie de contribuţia lor (...) de energia şi creativitatea lor, de părerea lor despre viitor şi de capacitatea lor de a chestiona erorile trecutului şi ale prezentului", a subliniat aceasta.

Rousseff a condamnat cu vigoare "orice formă de violenţă şi de vandalism". "Voi fi intransigentă faţă de violenţă şi dezordine", a avertizat aceasta, promiţând totuşi să garanteze "dreptul şi libertatea tuturor" să manifesteze.

"Guvernul şi societatea nu pot accepta ca o minoritate violentă şi autoritară să distrugă patrimoniul public şi privat, să atace temple, să incendieze maşini, să arunce pietre asupra autobuzelor şi să încerce să semene haosul în principalele noastre centre urbane", a declarat aceasta.

Protestele au izbucnit iniţial ca reacţie la tarifele transportului public din Sao Paulo, degenerând în manifestaţii la nivel naţional împotriva corupţiei.

Joi seară, peste un milion de brazilieni au ieşit pe străzile mai multor oraşe, iar violenţele s-au soldat cu doi morţi şi zeci de răniţi.

Sursa: MEDIAFAX

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22