PROTESTELE din Egipt: Adly Mansour a decretat organizarea alegerilor legislative înainte de 2014

Fara Autor | 09.07.2013

Pe aceeași temă

Adly Mansour, preşedintele interimar al Egiptului, a decretat luni seară organizarea alegerilor legislative înainte de 2014 în ţara intrată miercuri într-o tranziţie politică după ce armata l-a înlăturat pe preşedintele Mohamed Morsi, a relatat jurnalul guvernamental Al-Ahram.

 Declaraţia constituţională prevede, conform cotidianului, nominalizarea în cel mult 15 zile a unui comitet constituţional care va avea două luni pentru a prezenta amendamentele sale preşedintelui interimar.

Acesta va trebui ulterior să le supună unui referendum popular în cel mult o lună. Apoi, legislativele vor fi organizate în termen de două luni.

O dată va fi anunţată ulterior pentru organizarea alegerilor prezidenţiale.

 "Modul în care declaraţia este formulată lasă de înţeles că întreg procesul electoral va fi implementat în termenele anunţate", a declarat pentru AFP constituţionalistul Zaid Al-Ali.

Cu toate acestea, a notat el, declaraţia compusă din 33 de articole rămâne destul de "vagă" pentru a îi permite lui Mansour să interpreteze organizarea alegerilor sub forma lansării procesului de înregistrare al candidaţilor, ceea ce va prelungi durata procesului.

Miercuri seară, armata l-a numit pe Mansour, preşedintele Înaltei curţi constituţionale, preşedinte interimar, înlăturându-l pe Morsi, contestat de manifestaţii masive.

Constituţia a fost de asemenea suspendată, în timp ce camera superioară, care asigura puterea legislativă şi era dominată de islamişti, a fost dizolvată.

Cel puţin 42 de persoane au fost ucise luni dimineaţa, potrivit unui oficial de rang înalt din cadrul serviciilor de urgenţă, în cursul unei manifestaţii a unor susţinători ai lui Morsi, fostul preşedinte islamist ales în iunie 2012 şi demis miercuri de către armată.
 

sursa:mediafax.ro

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22