PSD amenință cu boicotarea alegerilor, dacă se revine la primari aleși în două tururi

Iulian Popescu | 26.01.2016

PSD ia în calcul boicotarea alegerilor locale dacă Executivul va modifica legislația pentru a se reveni la alegerea primarilor în două tururi de scrutin, a anunțat Liviu Dragnea, citat de Antena 3.

Pe aceeași temă

 

”Dacă se continuă acest demers de modificare a legislației electorale PSD poate merge până la boicotarea alegerilor”, a spus Dragnea, potrivit Antena 3.

 

Declarația ar fi fost făcută de președintele PSD în timpul vizitei la Bruxelles, unde se află pentru câteva zile.

 

Duminică, la aniversarea Micii Uniri, premierul Dacian Cioloș a anunțat că se va întâlni cu partidele pentru a căuta împreună o soluție în vederea modificării legii alegerilor primarilor, astfel încât să se revină la două tururi.

 

Deși inițial a respins propunerea PNL privind promovarea unei Ordonanțe de Urgență pentru această reglementare, premierul s-a răzgândit și nu a exclus nici asumarea răspunderii, dar numai după dialogul cu partidele: “Studiem toate posibilitățile”, a spus Cioloș, duminică, la Iași.

 

Schimbarea de optică a șefului Executivului a venit după ce și președintele Iohannis și-a manifestat susținerea pentru revenirea la două tururi în alegerea primarilor.

 

"Ideea este, sigur, foarte bună. Întrebarea se pune dacă se mai poate, cu așa puțin timp înainte de alegeri, schimba legea. Asta este o decizie a partidelor parlamentare și, sigur, în oarecare măsură, a Guvernului. Eu le doresc să găsească cea mai înțeleaptă soluție", a declarat Iohannis, întrebat de jurnaliști, la Iași, ce părere are despre acest lucru.

 

Principala opoziție la revenirea la alegerea primarilor în două tururi o face PSD. Social-democrații susțin că orice modificare asupra legislației electorale în plin an cu alegeri este neconstituțională. Mai mult, Liviu Dragnea îl acuza la finalul săptămânii trecute pe șeful Curții Constituționale, Augustin Zegrean, de partizanat politic, acesta din urmă afirmând contrariul, anume că modificarea legislației în an electoral e posibilă și legală.

 

PNL somează Avocatul Poporului să trimită legea cu un singur tur la CCR

 

Alina Gorghiu, copresedintele PNL, a anuntat marți, 26 ianuarie, ca partidul pe care il conduce a trimis o scrisoare deschisa Avocatului Poporului pentru a-i solicita sa sesizeze Curtea Constitutionala in privinta legii alegerilor locale, care prevede alegerea primarilor intr-un singur tur.

 

"Avand in vedere atributiile Avocatului Poporului prevazute de Constitutie in privinta "apararii drepturilor si libertatilor persoanelor", precum si prevederea constitutionala care permite ridicarea directa a exceptiilor de neconstitutionalitate in privinta legilor aflate in vigoare, va solicitam sesizarea cu celeritate a Curtii Constitutionale in sensul ridicarii exceptiei de neconstitutionalitate asupra articolului 101 alineatul 2 din Legea 115/2015 care prevede ca la alegerea primarilor este realizata intr-un singur tur de scrutin: Este declarat ales primar candidatul care a intrunit cel mai mare numar de voturi valabil exprimate" scriu liberalii in scrisoarea trimisa Avocatului Poporului, conform Hotnews.
 

Argumentele PNL:

 

"Alegerea primarilor in 2 tururi de scrutin duce la corectarea unei erori in privinta standardului minim de legitimitate/reprezentativitate pe care trebuie sa-l indeplineasca alegerile. Trecerea de la un singur tur de scrutin la 2 tururi de scrutin NU presupune modificarea sistemului electoral (ramane uninominal majoritar), ci completarea lui prin introducerea conditiei obtinerii cel putin a unei majoritati de 50% plus 1.

 

2 tururi de scrutin inseamna revenirea la formula initiala (nu este o formula noua) utilizata la alegerile locale din 1992, 1996, 2000, 2004, 2008. Constitutia nu permite exercitarea suveranitatii poporului altfel decat prin intermediul vointei populare a unei majoritati, exprimata prin alegeri.

 

Recomandarile organismelor internationale de profil, cum este cazul Comisiei de la Venetia, nu interfereaza in acest caz intrucat principiul fundamental pe care il au in vedere este consolidarea exercitiului democratic. Astfel, 2 tururi de scrutin presupun mai multa legitimitate, mai multa reprezentativitate si in final mai multa democratie. Din acest motiv, demersul nu poate fi considerat decat unul democratic.

 

Emiterea de OUG este permisa de Constitutie si de jurisprudenta CCR atunci cand drepturile cetatenilor, inclusiv cele electorale, nu sunt "afectate" in sens negativ. Deciziile CCR consfintesc faptul ca instrumentul OUG este constitutional daca actul normativ are consecinte pozitive in domenii in care intervine. (Deciziile CCR 549/2014, 458/2013, 447/2013)

 

Instrumentul OUG, in acest caz, nu este in niciun fel restrictionat de rigorile constitutionale ori de tehnica legislativa (utilizarea OUG nu este in niciun fel restrictionata de caracterul ordinar sau organic al unei legi, ea capatand la randul ei, la momentul declansarii procedurilor parlamentare, caracterul legii pe care o modifica. Ceea ce nu poate fi modificat prin OUG este Constitutia).

 

Reintroducerea a doua tururi de scrutin pentru alegerea primarilor este, fara urma de indoiala, o imbunatatire a cadrului democratic in raport cu principiul fundamental al reprezentativitatii organelor alese. Solutia celor doua tururi de scrutin porneste de la principiul conform caruia decizia luata prin vot apartine unei majoritati (jumatate plus 1) a celor care isi exprima optiunea, fiind conditia prima pentru ca mandatul rezultat sa fie unul reprezentativ.

 

Dreptul cetateanului de a decide printr-o majoritate reala, si nu printr-o minoritate (cum e cazul unui singur tur), de catre cine va fi reprezentat se constituie in fundatia logicii noastre constitutionale si democratice. Instrumentul OUG a folosit deja de actualul Guvern pentru prorogarea ori suspendarea intrarii in vigoare a unor legi adoptate de Parlament. Din acest punct de vedere, solutia OUG nu reprezinta o abordare diferita sub aspectul efectelor unor legilor aflate in vigoare.

 

Urgenta promovarii acestei solutii legislative este determinata de declansarea calendarului electoral premergator alegerilor locale, tinand cont de momentul stabilirii datei acestora (cu cel putin 75 de zile inaintea alegerilor - art. 10, alin 1, Legea 115/2015). La nivel parlamentar, proiectul de lege privind revenirea la doua tururi de scrutin pentru alegerea primarilor este blocat exclusiv in interes partizan de PSD - singurul partid interesat de mentinerea unui singur tur de scrutin.

 

OUG trebuie sa priveasca 'situatii extraordinare a caror reglementare nu poate fi amanata'. Sub acest aspect, necesitatea corectarii unei anomalii in desfasurarea procesului democratic se impune de urgenta, avand in vedere importanta majora pe care o au alegerile intr-un stat de drept din perspectiva transferului de incredere dinspre alegatori spre cei pe care ii aleg."

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22