Pe aceeași temă
Social-democrații s-au grăbit să-i răspundă președintelui Iohannis care a cerut ca Guvernul să vină urgent cu o inițiativă legislativă prin care să desființeze anomalia din structura justiției, înființată de PSD-ALDE, denumită Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, așa cum se cere în cele mai recente rapoarte GRECO.
În legătură cu referendumul pentru revizuirea Constituției în conformitate referendumul din 26 mai, PSD spune că alegerile prezidențiale sunt prea târziu, iar social-democrații doresc să facă acest lucru cât de repede posibil pentru a respecta voința populară.
Într-un comunicat de presă, PSD susține că raportul de follow-up publicat de GRECO se raportează la evaluarea ad-hoc din luna martie, neavând nicio legătură cu referendumul din 26 mai ”cum fals pretinde președintele Iohannis”.
PSD citează în comunicat pe unii magistrați din CSM care nu recunosc concluziile și recomandările GRECO spunând că sunt „erori majore în aprecieri, iar unele concluzii ale GRECO sunt contrare dispozițiilor Curții Constituționale”.
„Consiliul Superior al Magistraturii pare a se opune mai multor obiecții ridicate de experții GRECO. În aceste condiții, oamenii politici trebuie să se abțină de la orice demers până când magistrații și experții nu se vor pune de acord. Poziția PSD este cât se poate de clară: nu va mai pune în discuție nicio modificare a legilor justiției și nu se va mai implica în astfel de controverse până când nu se va ajunge la un consens general în rândul asociațiilor reprezentative ale magistraților din România. Este o poziție similară cu cea adoptată de Olanda care într-un răspuns oficial adresat GRECO a afirmat că «nu poate implementa recomandările decât cu un larg sprijin al judecătorilor și procurorilor, care până în prezent nu au ajuns la un consens»”, se mai arată în comunicatul transmis de PSD.
Pentru social-democrați recomandările GRECO nu prezintă importanță subliniind că nici alte 14 state europene, printre care Franța, Germania, Olanda, nu pun în aplicare recomandările făcute.
„În ceea ce privește referendumul pentru revizuirea Constituției în vederea transpunerii referendumului din 26 mai, PSD consideră că acesta trebuie să aibă loc cât mai curând cu putință pentru a da expresie voinței populare. În acest sens, termenul propus de președinte este mult prea lung, având în vedere că poporul român s-a exprimat fără echivoc în privința celor două întrebări de la referendum. Așadar, revizuirea Constituției trebuie să aibă loc mult mai devreme decât alegerile prezidențiale, urmând ca data referendumului de revizuire să fie stabilită imediat după deschiderea noii sesiuni parlamentare”, conchid cei de la PSD.