Pe aceeași temă
Demisia ar fi venit dupa ce ANAF a fost acuzat de incasari mai slabe decat cele estimate, urmand ca institutia sa fie investigata de comisia parlamentara a noii majoritati parlamentare, mai anunta Profit.ro.
Dragoş Doroş, tax director în cadrul KPMG, a ajuns sef al ANAF in martie dupa ce premierul Ciolos l-a demis pe Gelu Stefan Diaconu, care era numit de PSD in aceasta functie.
Noul director a declarat atunci ca, sub conducerea sa, ANAF se va "concentra pe simplificarea procedurilor de administrare si plata a impozitelor si taxelor si pe o interactiune cat mai facila cu platitorii de taxe si impozite. Unul dintre exemple este chiar formularul 088, avem in vedere o aplicare mai putin anevoioasa a acestuia. ANAF este o institutie de o importanta cruciala, care se afla intr-un amplu proces de restructurare, menit sa raspunda cerintelor si exigentelor actuale. Vom continua implementarea programului cu Banca Mondiala, care ne va permite sa cream o organizatie moderna", a declarat vineri noul sef al Fiscului, Dragos Doros, citat de Hotnews.
Conform sursei citate, Doros este unul dintre cei mai buni specialisti in dreptul fiscal, acesta lucrand mult in mediul privat, la EY, NNDKP, KPMG. Doros a ocupat si functia de secretar de stat la Finante in Guvernul Mihai Razvan Ungureanu.
Dragoş Doroş a mai fost secretar de stat în Finanţe şi director al Direcţiei Generale Legislaţie Impozite Directe, a lucrat la NNDKP, Boştină şi Asociaţii şi Ernst & Young. Este absolvent de ASE, Facultatea de Comerţ şi Relaţii Internaţionale si a urmat diverse cursuri postuniversitare, anunta zf.ro
Inainte de numirea lui Doroș in functie, dincolo de criticile permanente legate de procedurile sale birocratice nesfarsite, ANAF a jucat un rol central in mai multe scandaluri care au avut loc in spatiul public romanesc.
In 10 februarie, DNA a dispus începerea urmăririi penale față de șeful ANAF Gelu Diaconu, în dosarul lui Mădălin Voicu. Potrivit DNA, Gelu Diaconu era suspectat de favorizarea făptuitorului și de abuz în serviciu.
Acesta a fost in cele din urma demis din functie de premierul Ciolos, dupa ce a refuzat sa isi dea demisia, sustinand ca vrea ca la finalizarea dosarului, cineva sa-si asume responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă: "In ce priveste solicitarea doamnei ministru Dragu de a-mi da demisia, precizez ca nu ii voi da curs intrucat doresc sa fiu demis din functie, astfel incat la finalizarea acestui dosar cineva sa-si asume consecintele acestei masuri."
La cateva zile dupa acest episod, in 15 februarie, ANAF a transmis un comunicat Antenelor un ordin de evacuare in care le anunta ca trebuie sa-si părăseasca sediul, în termen de 5 zile.
La scurt timp de la aflarea informației, mai mulți membri ai redacției Antena au reacționat. “Niște trupe ANAF au ajuns simultan la mai multe sedii ale Antenei. (…) Juriștii nostril au încercat să poarte un dialog cu ANAF. Impresia mea a fost și este că avem de-a face cu o executare silită”, a spus directorul Antena 3, Mihai Gâdea precizând că suspectează o “formă pusă la cale de închidere a acestui post de televiziune” si vazand intreaga procedura legala ca un atac la libertatea de exprimare.
Dupa ce Senatul Romaniei, Avocatul Poporului, presedintele Iohannis si alte institutii au adoptat manipularile Antenei 3 criticand interventia ANAF, intreaga situatia s-a intors in limitele aplicarii legii.