PSD dă guvernul în judecată pentru închiderea robinetului de bani de la FDI, creația lui Dragnea

Dora Vulcan | 23.12.2019

Marcel Ciolacu, interimarul de la șefia PSD, a anunțat că va da în judecată Executivul dacă acesta va desființa Fondul de Dezvoltare și Investiții, robinet de bani pentru baronii locali ai PSD.

Pe aceeași temă

El mai spune că guvernul Orban funcționează ilegal și că au fost numiți ilegal zeci de prefecți.

„Categoric (voi da guvernul în judecată - n.r.). Nu pot să vă dau detalii pentru că încă nu văd o decizie a Guvernului.

Chiar ne facem că nu vedem ce se întâmplă la Guvern?

Chiar ne facem că nu vedem câte ilegalități se fac într-un timp atât de scurt, de 60 de zile la Guvern?

Noi nu avem ordonanța cu reorganizarea Guvernului și ei funcționează de 60 de zile.

Sunt zeci de prefecți numiți ilegal.

S-a dat o rectificare acum câteva zile ilegală. Nu se fac decât două rectificări și sub nicio formă în decurs de 60 de zile. Este o încălcare a legii”, a spus Marcel Ciolacu.

***

Purtătorul de cuvânt al guvernului, Ionel Dancă, a anunțat pe 14 decembrie că că Fondul de Dezvoltare şi Investiţii va fi transferat la Ministerul Lucrărilor Publice, spre desfiinţare.

„Un capitol important al acestui proiect de lege priveşte Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, o schemă, de fapt, de împrumuturi fictive, prin care fostul Guvern a amăgit autorităţile locale cu contracte de finanţare fără o sursă bugetară reală, ci doar pentru a evita înscrierea unor credite de angajament în calculul deficitului bugetar. (…) Acest mecanism de finanţare, urmare a proiectului de lege aflat în prima lectură şi pentru care Guvernul urmează să-şi angajeze răspunderea, va fi desfiinţat. (…) Fondul de Dezvoltare şi Investiţii se transferă de la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, care trebuie să revină la misiunea ei de bază, aceea de a face prognoze şi studii de impact bugetar, se transferă la Ministerul Lucrărilor Publice şi Administraţiei, iar valoarea împrumuturilor acordate în cadrul contractelor de finanţare deja semnate, 239 de contracte de finanţare semnate, dintre care 40 au primit deja avans sau deconturi în perioada 1 octombrie – 8 noiembrie, se diminuează la valoarea deja virată beneficiarilor şi diferenţa neutilizată se restituie până la sfârşitul anului într-un cont la MLPDA”, a declarat Ionel Dancă.

El a explicat că „de trei săptămâni, acest Fond, din punct de vedere juridic, este ‘greu de ucis'”.

„Am încercat mai multe formule juridice astfel încât să anticipăm şi să evităm posibile litigii în instanţă ca urmare a desfiinţării abuzive a acestui fond. Prin urmare, am transferat fondul la Ministerul Lucrărilor Publice şi nu se mai alocă împrumuturi, iar valoarea împrumuturilor contractate se diminuează la valoarea împrumuturilor acordate. Practic, cei care au primit bani prin acest fond, vorbim de aproximativ 40 de proiecte, rămân cu banii luaţi, nu mai primesc nimic în plus. În acelaşi timp, păstrăm prevederea că ei trebuie să ramburseze banii. Şi atunci, pentru a putea rambursa banii, trebuie să rămână un cont disponibil la Ministerul Lucrărilor Publice, unde urmează să se ramburseze banii respectivi. Este o formulă de a ne proteja împotriva unor litigii, pe de altă parte asigurăm cadrul de recuperare a sumelor date pentru aceste împrumuturi”, a declarat Dancă.

***

Fondul de Dezvoltare și Investiții a fost înființat la cererea lui Liviu Dragnea la începutul lunii mai 2019.

Acesta cuprindea 27 de participaţii minoritare sau majoritare ale statului la companii profitabile, cu o valoare contabilă de circa 45 miliarde lei (10 miliarde euro).

Statul român avea calitatea de acţionar unic pe toată perioada de funcţionare a FSDI. Capitalul social al Fondului va fi format din aport în natură, reprezentat de pachetele de acţiuni, şi din aport în numerar de 1,85 miliarde lei, din care o sumă de 50 milioane lei va fi vărsată la constituire, în 2017.

Companiile incluse în fond sunt: Engie România (la care statul român deţine 34% din acţiuni), Electrica (48,78%), Delgaz Grid (13,51%), E.ON Energie România (31,82%), Biofarm (1,16%), Chimcomplex (12,89%), OMV Petrom (20,63%), Telekom România Communications (45,99%), Antibiotice (53,02%), Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune (100%), Loteria Română (100%), Societatea Naţională Aa Sării (51%) IAR SA (72,19%), Oil Terminal (59,62%), Cupru Min (100%), Unifarm (100%), Societatea Naţională a Apelor Minerale (100%), Compsnis Naţională Administraţia Porturilor Dunării Maritime (92,3%), Compania de Investiţii pentru Turism (100%), Romgaz (70%), Hidroelectrica (80,05%), Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (80%), Nuclearelectrica (82,49%), Imprimeria Naţională (100%), Administraţia Porturilor Maritime (80%), Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie (100%) şi Conpet (58,72%).

Dragnea promitea că banii din acest fond vor fi puşi la dispoziţia primarilor, asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, universităților.

CCR a declarat neconstituțională înființarea Fondului și a acceptat sesizările formulate de către preşedintele Klaus Iohannis, precum şi de către parlamentarii PNL, USR şi PMP asupra Legii privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii.

Atât şeful statului, cât şi partidele din opoziţie au considerat că înfiinţarea Fondului intra în atribuţiile autorităţilor publice centrale, nu ale Parlamentului, fiind astfel încălcată separaţia puterilor în stat.

PSD și ALDE au fost acuzate că ”au dat cea mai puternică lovitură economiei naţionale", iar USR afirmă că prin adoptarea acestei legi "s-a decis ca avuţia României, cât mai există şi e profitabilă, să treacă într-o administrare privată şi să devină resurse personale pentru domnii Tăriceanu şi Dragnea".

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22