PSD despre proiectul Guvernului privind starea de alertă: Iresponsabili, incompetenți, ticăloși

Laurentiu Gheorghe | 11.05.2020

Șeful interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, a spus că proiectul privind starea de alertă, depus de Guvern, nu poate fi dezbătut și votat. La fel a procedat și șeful deputaților PSD Alfred Simonis.

Pe aceeași temă

Imediat după ce Guvernul a anunțat trimiterea spre Parlament a proiectului de lege privind reglementarea stării de alertă care ar trebui declarată pe 15 mai după ce expiră starea de urgență decretată de președintele Klaus Iohannis, atât președintele Senatului, Robert Cazanciuc, cât și liderul grupului PSD din Camera Deputaților, Alfred Simonis au declarat că social-democrații nu au timp să dezbată și să aprobe proiectul până pe 15 mai. Astfel, românii nu vor mai avea nicio obligație să respecte recomandările Guvernului pentru combaterea pandemiei de coronovirus.

Guvern incompetent

„Din păcate nu e decât o altă dovadă de incompetenţă, dacă nu decât de sfidare din partea Guvernului. Să vii acum, astăzi, când peste câteva zile expriră starea de urgenţă, să spui – eu, Guvernul am făcut un proiect de lege – este foarte bine că a înţeles Guvernul că e nevoie de lege şi că drepturile fundamentale ale omului nu pot fi restrânse când vrea Guvernul, a spus Robert Cazanciuc, președintele interimar al Senatului.

El reclamă şi faptul că proiectul de lege a fost aprobat în şedinţa Executivului fără a avea la bază un studiu ştiinţitic, dar şi întârzierea cu care Guvernul a aprobat acest proiect.

„Mi se pare complet iresponsabil să vii azi să spui că trebuie să trecem în patru zile un proiect de lege prin ambele camere ale Parlamentului. Putem să facem acest lucru, dar e o lipsă de respect faţă de popor, de Parlament, să nu ai parte de dezbatere cu adevărat importantă, largă, pe un proiect de act normativ care priveşte o ţară”, a mai spus Cazanciuc.

Chelneri, șefi de spitale

Liderul deputaților PSD, Alfred Simonis, a adus atacuri extrem de dure la adresa premierului Ludovic Orban, după ce Guvernul a trimis Parlamentului proiectul de lege privind starea de alertă.

Social-democratul i-a transmis premierului că „este incompetent”, respectiv nu cunoaște prevederile legale privind procedura pentru adoptarea unui astfel de proiect.

„Ne aflăm într-o situaţie extrem de gravă. Acest Guvern incompetent a anunţat, de două săptămâni deja, că starea de urgenţă va fi ridicată. Nu au făcut nimic în această perioadă, în afară de tunuri pentru firmele de casă. Orban şi miniştrii dânsului se contrazic, de două săptămâni, cu privire la relaxarea unor măsuri, însă oamenii nu ştiu ce se va întâmpla după 15 mai”, a spus Alfred Simonis.

„Azi au adoptat un proiect de lege privind starea de alertă care să fie trimis urgent prin Parlament. Simt nevoia să îi spun premierului nu doar că este incompetent, dar habar nu are cunoștințe elementare din Constituție și vă spun aici că Art.84 din Constituție precizează că după adoptarea proiectului de lege în cele două Camere ale Parlamentului este nevoie de un termen de două zile pentru a lăsa termen de contestare la Curtea Constituțională. După aceste două zile, după ce președintele publică, conform Art.78 din Constituție, e nevoie de trei zile pentru a intra în vigoare, după publicarea în Monitorul Oficial. Acest lucru înseamnă că practic după data de 15 mai nu vom mai avea niciun fel de restricție în România pentru că acest Guvern în loc să se ocupe din timp de redactarea și de depunerea unui proiect de lege pierd vremea angajând chelneri șefi de spitale, făcând achiziții la dublu sau la triplu preț, și nu se ocupă de problemele reale ale României”, a declarat Alfred Simonis, liderul Grupului Parlamentar al PSD din Camera Deputaților.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22