Pe aceeași temă
„Vreau să încep prin a sublinia schimbarea de ton a președintelui, pentru care, de la un Parlament toxic, am ajuns la dragi parlamentari. Ideea este in felul următor: Nu avem în acest moment din partea președintelui sau a specialiștilor niciun fel de dovadă epidemiologică necesara prelungirii stării de alertă.
Trebuiau cu data de 1 iunie sa înceapă testarea în masă, lucru oricum întârziat dincolo de orice normă pe care alte țări civilizate, în rândul cărora vrem și noi sa fim, nu avem niciun fel de dovada epidemiologica a situației in care se afla Romania. Noi in acest moment facem 4-5.000 de teste pe zi ceea ce este extrem de puțin si domnul Iohannis vine si ne spune ca trebuie sa facem lucrul asta. Nu este convingător pentru ca nu vine cu absolut niciun fel de dovada științifică”, a declarat Lucian Romașcanu, la Digi 24.
El a precizat ca starea de alerta a însemnat până în prezent achiziții făcute fără respectarea procedurilor si angajări de oameni pe funcții.
„Starea de alertă de până acum a însemnat achiziții făcute fără niciun fel de respectare a procedurilor, a însemnat angajări de oamenii pe funcții, nu putem uita acel chelner sau șef de pompe funebre puși șefi de spitale. Înseamnă tot felul de lucruri si tunuri financiare care nu pot fi legitimate de PSD prin votul unei prelungiri de stare de alertă.
În acest moment cu argumentele date de președinte, decizia PSD este de nu vota in continuare starea de alerta. Exista mijloace, exista ordonanțe de urgență, exista posibilitățile guvernului de a limita anumite lucruri pe care domnul Iohannis le-a menționat, nu este nevoie de menținerea unei stări de alerta", a mai precizat purtătorul de cuvânt al PSD
Iohannis a anunțat prelungirea stării de alertă după 15 iunie
Presedintele Klus Iohannis a anuntat marti ca dupa 15 iunie se pot redeschide mall-urile, fara restaurante si fara locuri de joaca, vor fi posibile evenimente private cu numar limitat de persoane si va fi posibila redeschiderea after-school-urilor si gradinitelor private.
Președintele a declarat că, dată fiind dinamica îmbolnăvirilor, opinia este că se impune prelungirea stării de alertă, dar cu măsuri mai puține decât sunt acum în vigoare, o decizie urmând să fie luată de Guvern în urma unei analize. Mesajul sau pentru parlamentarii care urmează să avizeze starea de alertă a fost: „Fiți responsabili!”.