Pe aceeași temă
Finanțarea partidelor politice de la bugetul de stat a crescut exponențial, din luna septembrie a acestui an. Așa cum reiese dintr-un document oficial emis de Autoritatea Electorală Permanentă, solicitat de un cititor G4Media.ro, în lunile aprilie, mai și iunie PSD a primit subvenții însumate care depășesc cu puțin 12 milioane lei, dar același partid a primit numai în luna septembrie peste 35 milioane lei, scrie stiripesurse.
Practic, în luna septembrie au fost modificate normele metodologice de aplicare a legii, astfel că toate partidele au primit pe lângă subvenția mărită și restanțele pe lunile anterioare aferente anului 2018. În lunile octombrie, noiembrie și decembrie, PSD a primit, în total, 36 milioane lei de la bugetul de stat.
De altfel, subvențiile s-au mărit din luna septembrie pentru toate partidele. PNL a primit 16 milioane lei în prima lună de toamnă a acestui an, USR 4,7 milioane lei, ALDE aproape 3,5 milioane lei, iar PMP 2,2 milioane lei. În total, numai în luna septembrie subvențiile pentru partidele politice i-au costat pe români 61,7 milioane lei.
Din totalul de peste 170 milioane lei care s-au alocat din bugetul național partidelor politice în 2018, numai PSD a primit 96,8 milioane lei. Finanțarea partidelor este direct proporțională cu rezultatul pe care îl au la alegeri legislative.
Finanțarea partidelor politice a crescut după ce Guvernul României a adoptat, la începutul lunii septembrie, Hotărârea nr. 78/2018 pentru modificarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006, modificată și ea la rândul ei prin legea 34/2018, conform căreia „suma alocată anual partidelor politice de la bugetul de stat este de cel puțin 0,01% și de cel mult 0,4% din produsul intern brut. „Pentru partidele politice care promovează femei pe listele electorale, pe locuri eligibile, suma alocată de la bugetul de stat va fi majorată dublu proporțional cu numărul mandatelor obținute în alegeri de candidații femei.”, se arată în document.