PSD n-a reușit să deblocheze legea privind data alegerilor parlamentare din lipsă de cvorum

Laurentiu Gheorghe | 03.11.2020

Ședința de plen a Senatului nu s-a mai putut ține marți, președintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, neputând face altceva decât să constate lipsa cvorumului.

Pe aceeași temă

Președintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, nu a putut deschide, marți, ședința de plen pentru deblocarea proiectului de lege privind stabilirea datei scrutinului parlamentar, din cauza absenței senatorilor de la lucrări.

Senatorii de la PNL, USR și UDMR au lipsit de la ședința Senatului convocată pentru ca PSD să numească doi noi membri în Biroul Permanent al Senatului, ceea ce ar fi condus la recâștigarea majorității în organismul de conducere. De la ședință au lipsit și senatori PSD, ALDE și Pro România, partide care doresc amânarea alegerilor, astfel că nu s-a putut ajunge la deblocarea legii care stabilește că Legislativul este cel care decide data alegerilor parlamentare și nu Executivul, ca până în prezent.

„Am verificat cvorumul prin semnătură. Din păcate, dintr-o prezenţă necesară de 68 de senatori, până în acest moment sunt înregistrate 62 de prezenţe. În aceste condiţii, nu-mi rămâne decât să constat că nu avem cvorum şi că această şedinţă nu poate fi legal constituită. Mulţumesc foarte mult pentru efortul făcut şi aş vrea să vă invit aici, în faţa pupitrului, să facem împreună o fotografie pentru a arăta cine este cu adevărat de partea poporului român”, a declarat Robert Cazanciuc.

Plenul Senatului ar fi trebuit sa rezolve blocajul din conducerea forului prin alegerea a doi noi membri in Biroul Permanent, conditie necesara avansarii proiectului de lege trimis de sefului statului la reexaminare si care acorda Parlamentului dreptul de a stabili data alegerilor parlamentare.

Reamintim că Biroul Permanent (BP) al Senatului nu s-a a reușit să se reunească luni tot din cauza lipsei cvorumului, după ce membrii PNL și USR au boicotat ședința. PSD a pierdut majoritatea în Biroul Permanent după ce un senator PSD a demisionat iar altul a fost exclus din partid. Conducerea Senatului trebuie să pună în dezbatere legea care permite Parlamentului să ia o eventuală decizie de amânare a alegerilor din 6 decembrie.

In aceste conditii, data alegerilor parlamentare ramane 6 decembrie si doar Guvernul o poate modifica.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22