PSD se înnoiește: Vasile Dîncu revine în partid ca independent, alături de Cozmin Gușă și alții

Laurentiu Gheorghe | 07.02.2020

Organizaţia PSD Bistriţa-Năsăud l-a propus, vineri seară, pe sociologul Vasile Dîncu pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional, deși acesta nu este formal membru, la fel ca Grindeanu.

Pe aceeași temă

Sociologul din grupul de la Cluj a explicat, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu este membru de partid, dar că partidele pot să propună şi independenţi cu aceeaşi orientare politică pentru funcţiile de conducere. Acest lucru îl avantajează și pe Sorin Grindeanu, care nu are dreptul legal să dețină carnet de partid, dar ar putea fi, de exemplu, președinte executiv la PSD pe persoană fizică, cu orientare politică pro-PSD și șef la ANCOM ca independent.

„Nu sunt membru. Partidele pot să propună şi independenţi, dacă sunt cu aceeaşi orientare politică. În toate ţările, asta se întâmplă foarte des, numai la noi există numai carnetul de partid, care te defineşte ca individ. Pot să fiu membru oricând, pentru că nu am părăsit niciodată, decât în mod formal, să zicem, într-un moment în care partidul a deraiat grav de la statutul său, am părăsit statutul acesta, formal. În rest, am fost tot timpul alături de partid, sunt intelectual de stânga şi nu îmi schimb niciodată orientarea politică”, a spus Dîncu, citat de Agerpres.

Întrebat dacă statutul său de independent este o condiţie pentru a accepta candidatura la funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al PSD, Vasile Dîncu a răspuns că nu va fi deranjat să devină membru dacă echipa a cărei moţiune va fi declarată câştigătoare la congres îi va cere acest lucru.

„Nu este o condiţie asta (să rămână independent - n.r.). Candidatura la acest congres va fi una de echipe, va fi o candidatură pe moţiuni, nu va fi o candidatură independentă a cuiva. Vom vedea ce echipe vom putea face, ce idei vor veni acolo, vor fi mai multe moţiuni probabil, vor fi mai multe echipe care vor candida. Şi atunci, dacă echipa respectivă va vrea să fim toţi membri, atunci vom fi toţi membri. Dar, dacă putem accepta că într-o echipă, într-o moţiune care vrea să schimbe România sau partidul, poate să fie şi un independent, poate să fie şi independent. Am plecat la Bucureşti, în 2000, în decembrie, ca independent, m-am înţeles cu Adrian Năstase că voi rămâne independent în Guvernul Năstase şi până la urmă am devenit membru de partid. Nu este obligatoriu, cred că partidul are destulă flexibilitate în noua formulă încât să nu ţină cont numai de apartenenţă. Dar pe mine nu mă deranjează nici asta”, a afirmat Dîncu.

Vasile Dîncu a recunoscut, în acelaşi timp, că face parte dintr-un "nucleu" care şi-a propus să gândească o nouă strategie pentru PSD, una care să ţină cont de individualităţile fiecărei regiuni a ţării şi că din această echipă mai fac parte, printre alţii, Cozmin Guşă şi liderul PSD Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan.

Noi lucrăm, ca să fiu sincer, şi Cozmin, şi cu Radu, participăm la un nucleu care gândim noua strategie a partidului, chiar dacă în mod informal. Noua strategie, pentru campaniile viitoare, va fi una foarte flexibilă, adică proiectul de campanie va fi naţional, însă pentru prima dată, cred, vom reuşi să impunem un adevăr care ne-a fost refuzat nouă, ardelenilor, de fiecare dată: ideea că zonele ţării sunt total diferite. Studiile mele de 25 de ani asupra electoratului m-au făcut să înţeleg un lucru care e foarte greu să îl priceapă mai ales cei de la Bucureşti.

Transilvania şi Banatul, Maramureş şi Crişana se deosebesc de celelalte zone ale ţării prin următorul lucru, din punct de vedere sociologic: ardelenii vor din partea centrului libertăţi, diverse forme de libertate; cei din Moldova şi din sud vor mai mult resurse de la Bucureşti, pentru că sunt zone mai sărace. Şi atunci, şi campania trebuie să fie diferită", a declarat Dîncu.

Vasile Dîncu şi Cozmin Guşă au participat, vineri, la Conferinţa judeţeană extraordinară a PSD Bistriţa-Năsăud, ocazie cu care au fost desemnaţi cei 29 de delegaţi ai filialei la congres şi s-a votat, de asemenea, ca social-democraţii bistriţeni să îl susţină pe Dîncu pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al PSD.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22