Pe aceeași temă
UPDATE: Liderii coalitiei de guvernare PSD/ALDE - Liviu Dragnea, Calin Popescu-Tariceanu si Daniel Constantin se intalnesc la ora 11.00 cu premierul Sorin Grindeanu, la biroul de presedinte al Camerei Deputatilor al lui Dragnea, pentru a discuta despre numirea la Ministerul Justitiei si la Ministerul pentru IMM-uri, au precizat surse politice. Cel mai probabil, pentru postul de ministru al justitiei va fi propus Tudor Toader, fost judecator la Curtea Constitutionala.
Sedinta va avea loc la Palatul Parlamentului, la ora 12:00, existand posibilitatea ca ea sa fie precedata de o sedinta a coalitiei de guvernare PSD - ALDE, in care se vor face propunerile la Justitie si Mediul de afaceri, conform ziare.com.
Liviu Dragnea, presedintele PSD, a declarat duminica, la Romania TV, ca viitorul ministru al Justitiei trebuie numit saptamana viitoare si ca miercuri va fi discutat numele succesorului lui Florin Iordache in cadrul sedintei coalitiei de guvernare.
Liderul social-democratilor a mai spus ca, in cadrul sedintei de miercuri, se va discuta daca va fi reorganizat Guvernul.
Rectorul Universitatii "Alexandru Ioan Cuza" din Iasi, Tudorel Toader, fost judecator la Curtea Constitutionala, este luat in calcul pentru a prelua postul de ministru al Justitiei, ramas vacant dupa demisia lui Florin Iordache.
In ceea ce priveste situatia lui Mihai Chirica, liderul PSD a spus ca partidul va lua miercuri o decizie inteleapta, dar "ferma".
"Nu am discutat. Din moment ce a inteles sa comunice prin presa, n-am vrut sa-i fac concurenta (...) Cu toate ca e presedinte interimar la Iasi si vicepresedinte al PSD a fost prezent doar la patru sedinte in CExN si BPN. E foarte greu de comunicat la Iasi. Organizatia Iasi s-a delimitat de el prin semnatura tuturor primarilor, toate organizatiile s-au delimitat", a afirmat Liviu Dragnea.
Intrebat ce sanctiuni risca Mihai Chirica, seful PSD a spus ca plaja este foarte mare si ca el nu este adeptul unor masuri foarte dure.