PSD va face o singură nominalizare la PREZIDENTIALE, pe care o va anunta pe 1 august

D.g. | 30.06.2014

Pe aceeași temă

Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD, reunit în şedinţă informală la Orăştie, a decis, luni, să aiba o singură nominalizare pentru alegerile prezidenţiale. Anunţul formal va fi făcut la Consiliul Naţional din 1 august, au declarat surse din partid participante la discuţii, relateaza Mediafax.

Sursele citate au menţionat că liderii social-democraţi care au luat cuvântul în şedinţa de la Orăştie s-au pronunţat în sensul ca partidul să meargă cu o singură nominalizare pentru alegerile prezidenţiale.

Această decizie echivalează, practic, cu faptul că partidul nu va mai organiza alegeri interne.

Mai mult, potrivit unor surse, unii lideri s-au exprimat în sensul ca Mircea Geoana să nu îşi depună candidatura la alegerile preliminare din partid, opinând că formaţiunea trebuie să aibă o singură nominalizare.

”Discursurile au mers în acest sens (susţinerea unei singure nominalizări - n.r.). Decizia va fi luată la 1 august, la Consiliul Naţional”, au menţionat sursele citate.

 

CITITI SI: Sorin Oprescu: Candidez la presedintie, daca voi fi sustinut de PSD. Ponta nu exclude aceasta varianta

 

Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, duminică, la Orăştie, că social-democraţii cu care a discutat în cadrul şedinţei informale a CExN doresc ca Victor Ponta să candideze la prezidenţiale, fără a mai organiza alegeri interne în partid pentru desemnarea candidatului.

Întrebat dacă social-democraţii vor ca Victor Ponta să-şi anunţe candidatura la prezidenţiale, Dragnea a răspuns: "Nu e nicio noutate faptul că colegii doresc lucrul ăsta".

Solicitat să precizeze dacă se va merge cu un candidat unic în Congres, pentru a fi validat, sau se vor organiza alegeri interne, Dragnea a răspuns: "Cei mai mulţi doresc lucrul ăsta. De fapt nu e nicio excepţie. Toţi cu care am vorbit au spus acest lucru, că nu vor să se meargă cu doi candidaţi, cu alegeri interne. În schimb vom discuta mâine (luni - n.r.) foarte serios, deschis.Vom lua cea mai bună decizie".

El a arătat că social-democraţii trebuie să se gândească serios la varianta cu doi sau trei candidaţi interni.

 

CITITI SI: Victor PONTA, declaratii inaintea sedintei Comitetului Executiv National al PSD, de la ORASTIE: Liviu Dragnea nu va pleca din GUVERN. Nu vom lua nicio decizie legata de candidatul pentru COTROCENI

 

"Trebuie să ne gândim foarte bine la riscurile unei dispute interne, pentru că una este un scrutin intern, alta e o dispută internă. Trebuie să fim atenţi să nu se transforme un scrutin intern într-o dispută internă, dar suntem foarte deschişi. Mâine discutăm", a spus Dragnea.

Liviu Dragnea a spus că CExN va stabili, luni, calendarul anunţurilor şi un calendar de acţiuni statutare care trebuie organizate pentru desemnarea şi validarea candidatului la prezidenţiale.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22