PSD vrea salarii cu 10% mai mari pentru toti bugetarii. Initiatorul, un comunist asumat

Tudor Despina | 10.11.2015

“Dupa noi, potopul” pare sa fie principiul PSD, in special in aceste zile. In timp ce tensiunile sociale au coborat in strada si sunt purtate discutii pentru desemnarea unui nou premier, PSD a depus un amendament pentru marirea salariilor tututor bugetarilor cu 10% incepand cu 1 Decembrie 2015.

Pe aceeași temă

 

Potrivit Hot News, un amendament a fost de pus de PSD la OUG care prevede cresterea lefurilor in sistemul medical si urmeaza sa intre la vot maine in plenul Camerei Deputatilor, ca for decizional.

 

Inca o masura populista

 

Daca va fi adoptat, amendamentul ar pune o presiune semnificativa pe bugetul de stat pentru 2016. In timp ce social-democratii argumenteaza masura prin situatia “socio-politica” actuala, PNL acuza o noua incercare populista din partea PSD.

 

"PSD a venit peste noapte, pe genunchi, fara nicio fundamentare si in cel mai populist mod cu un amendament prin care de la 1 Decembrie 2015 cresc toate salariile bugetarilor cu 10%, desi in actul normativ care era discutat se prevedea doar cresterea salariilor in sistemul medical si cel de asistenta sociala cu 25%, masura pe care PNL a si sprijinit-o de altfel.

 

PNL s-a abtinut la votul pentru cresterea otova cu 10% a salariilor din sistemul bugetar pentru ca initiatorii nu au venit cu niciun argument care sa ne asigure ca aceasta crestere este sustenabila si nu doar o noua manevra de campanie electorala a PSD”, a  aratat deputatul liberal Claudia Boghicevici.

 

Marirea salariilor, de la un comunist asumat

 

Initiatorul amendamentului, deputatul PSD Adrian Solomon, a explicat pentru Hot News ca motivul depunerii amendamentului este lipsa de timp pentru adoptarea legii salarizarii unitare din cauza situatiei “socio-politice”, deputatul vorbind despre un impact bugetar preconizat de 1,5-1,8 miliarde de lei. La amendament si-a dat acordul si Ministerul de Finante, mai arata el.

 

"Este vorba de aceeasi crestere salariala prevazuta in legea salarizarii unitare si care datorita realitatilor socio-politice nu mai poate fi adoptata in parlament la timp pentru a se aplica din luna decembrie. In baza calculelor ministerului de finante, am introdus acest amendament", a spus Solomon, potrivit sursei citate.

 

Totusi, deputatul liberal Cristina Pocora il contrazice pe Solomon si arata ca impactul bugetar provocat de amendamentul in cauza, daca va fi votat, este de 5 miliarde de lei pentru 2016, si nu 1,5-1,8 miliarde, asa cum sustine social-democratul.

 

Deputatul PSD de Barlad Adrian Solomon este cel care l-a amenintat pe Mihai Razvan Ungureanu, atunci cand acesta din urma era premier, ca va avea aceeasi soarta ca politicianul italian Aldo Moro. El a declarat anul trecut ca este comunist, dar unul luminat.

 

"Sunt un pesedist adevarat si nu ma dezic de calitatea mea de membru de partid si nici de structura mea socialista si chiar, de multe ori, comunista. Cine are ceva de comentat sa vina sa-mi contraargumenteze. Da, recunosc ca sunt comunist. Dar un comunist luminat, unul care accepta armonia sociala si nu are in programul sau politic lupta de clasa", a spus Adrian Solomon, citat de cotidianul local Vremea Noua.

 

Vremea Noua nota atunci ca Adrian Solomon locuia intr-un bloc ANL din Barlad si nu avea de gand sa renunte la aceasta casa: "Nici nu ma gandesc! Eu lucrez la stat si statul trebuie sa-mi asigure locuinta, ca de aia e stat!".

 

Deputatul PSD Adrian Solomon, devenit celebru dupa ce a afirmat ca premierul Mihai Razvan Ungureanu va avea soarta lui Aldo Moro, primul ministru italian asasinat de organizatia terorista marxist-leninista Brigazile Rosii, nu se afla la primele excese de limbaj in viata politica.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22