Purtător de cuvânt al Comisiei Europene: Bruxellesul rămâne dispus să semneze Acordul de asociere cu Ucraina

D.g. | 02.12.2013

Pe aceeași temă

Uniunea Europeană rămâne dispusă să semneze Acordul de asociere cu Ucraina, în pofida evenimentelor ce au loc în prezent în această țară, a declarat luni purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Pia Ahrenkilde Hansen, informeaza Agerpres.

"Noi suntem gata să examinăm posibilitatea semnării Acordului de asociere și de liber schimb odată ce autoritățile ucrainene vor da dovadă de voință politică în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor pe care noi le-am pus", a indicat Pia Ahrenkilde Hansen, potrivit RIA Novosti.

În același timp, Uniunea Europeană a cerut luni autorităților și opoziției de la Kiev să dea dovadă de calm, după violențele care au marcat acțiunile de protest de la sfârșitul săptămânii trecute din capitala ucraineană.

'Cerem tuturor părților societății ucrainene să-și rezolve diferendele într-un mod pașnic', a declarat Maja Kocijancic, purtătoarea de cuvânt a șefei diplomației europene Catherine Ashton, citată de AFP.

'Manifestațiile trebuie să se deruleze într-o atmosferă pașnică', a adăugat ea, cerând din nou autorităților să dea dovadă de 'reținere' față de manifestanți.Aceste declarații din partea reprezentanților UE survin pe fondul amplelor manifestații ce au loc în Ucraina, ca urmare a deciziei conducerii de la Kiev de a suspenda pregătirea procesului de asociere cu Uniunea Europeană. Peste 100.000 de manifestanți pro-UE au protestat duminică în centrul capitalei ucrainene pentru a cere autorităților să revină asupra deciziei lor. Manifestația a degenerat în violențe, mai mulți protestatari și polițiști fiind răniți. Luni dimineața, manifestanți ai opoziției blocau sediul guvernului, cu intenția de a forța demisia cabinetului condus de Mykola Azarov.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22