Pe aceeași temă
Purtatorul de cuvant al Guvernului, Mirel Palada, scrie pe contul personal de Facebook despre cum “mai scot capul cîte doi-trei-zece-douăzeci de bezmetici acoperiți de pe lista mea care își fac seppuku comunicațional”, cu referire la ziaristii care sunt critici la adresa Guvernului. Palada arata cum le blocheaza accesul pe pagina sa si “mai bem o bere în cinstea sufletelor răposaților care nu mai sunt”, conform Romania Libera.
”Cum apare câte un subiect politic care învârtoșează spiritul bejboinic în opinanți, de zici că-i catastrofă și dezastru mondial, cum mai scot capul cîte doi-trei-zece-douăzeci, depinde de intensitatea subiectului, de bezmetici acoperiți de pe lista mea care își fac seppuku comunicațional și trîntesc cuvintele anti-guvernamentale în baltă propagandistică la mine pe wall. Si uite așa mai frigem niște purceluși anti-guvernamentali la protap și le dăm block și mai bem o bere în cinstea sufletelor răposaților care nu mai sunt. În seara asta era unul care acum e reporter la Gândul, iar înainte fusese la Hotnews, și care făcea clăbuci cu spume la mine pe pagină. Ce plăcere să-l execut electric! Câtă îndemânare am să omor prin blocare ziariștii obiectivi, deci anti-guvernamentali. Pufoșilor, nici nu știți câtă plăcere îmi provocați”, scrie Palada.
Potrivit B1TV, ziaristul despre care scria Mirel Palada ar fi Attila Biro.
Attila Biro a scris, pe contul său de Facebook, următorul mesaj: ”Nu pot să înțeleg cum oameni în toată firea cred că pot să mintă un popor întreg. Îmi amintesc că am mai trecut printr-un episod similar acum ceva luni. Un eurobarometru spunea că românii în proporție de 75% – sau ceva de genul – nu au încredere în guvern. Ponta a ieșit și a zis pe invers: 35% din români au încredere în guvern și iată ce mare creștere de încredere am înregistrat”.