RADET: Dăm drumul la căldură după trei nopți consecutive cu temperaturi de 10 grade.Încep probele în sistemul de încălzire al Capitalei

Fara Autor | 01.10.2013

Pe aceeași temă

Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) Bucureşti începe, marţi, probele la cald în sistemul centralizat de încălzire, urmând ca furnizarea agentului termic să se facă după trei nopţi consecutive cu temperaturi de cel mult 10 grade Celsius, relatează Mediafax.
 
Probele - care vor fi efectuate pe parcursul a trei zile, interval necesar pentru echilibrarea sistemului de distribuţie şi furnizare a energiei termice - se vor desfăşura în toate sectoarele din Capitală, se arată într-un comunicat de presă al RADET.
 
Asociaţiilor de proprietari care nu doresc să beneficieze, în acest moment, de energie termică pentru încălzire au posibilitatea să-şi regleze, să limiteze ori să refuze acest serviciu, închizând vanele contoarelor aflate în subsolurile tehnice ale imobilelor, a precizat RADET.
 
Potrivit Legii serviciului public de alimentare cu energie termică, debranşarea instalaţiilor interioare de încălzire şi apa caldă menajeră ale consumatorilor de energie termică dintr-un condominiu nu poate fi efectuată în timpul sezonului de încălzire.
 
Spitalele, şcolile şi grădiniţele din Capitală racordate la sistemul centralizat de încălzire pot solicita de luni reluarea alimentării cu energie termică în regim permanent.
 
Potrivit prevederilor legale, furnizarea agentului termic pentru încălzire în regim permanent are loc dacă timp de trei zile consecutiv, între orele 18.00 şi 6.00, se înregistrează valori medii zilnice ale temperaturii aerului exterior de plus 10 grade Celsius sau mai mici.
 
SURSA: MEDIAFAX
 
 
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22