Pe aceeași temă
Omul de afaceri Radu Budeanu a fost adus miercuri dupa-amiaza cu mandat la DNA. El a fost ridicat de pe aeroportul Otopeni si dus la audieri. Numele sau apare in noul dosar deschis Elenei Udrea.
Luna trecuta, numele lui Radu Budeanu a fost vehiculat pe surse in dosarul deschis de procurorii anticoruptie fata de Elena Udrea, suspectata ca ar fi primit o mita de cinci miloane de dolari in legatura cu un contract cu Hidroelectrica. Alaturi de cei doi, se mai vorbea de o implicare a omului de afaceri Bogdan Buzaianu si a directorului general al cotidianului Evenimentul Zilei, Dan Andronic.
“In vara anului 2010, inculpata Udrea Elena in calitate de ministru al Dezvoltarii Regionale si Turismului si membru al Guvernului si de persoana cu functie de conducere in cadrul unui partid politic, avand influenta asupra factorilor de decizie din cadrul ministerului Economiei si ai SC Hidroelectrica SA, a pretins de la un om de afaceri, prin intermediul inculpatului Budeau Radu, suma de cinci milioane USD pentru a asigura firmei controlate de omul de afaceri derularea in continuare a contractului bilateral de vanzare-cumparare de energie electrica cu SC Hidroelectrica SA”, arata procurorii in ordonanta intocmita la actiunea penala fata de Budeanu.
Anchetatorii mai sustin ca Radu Budeanu a primit, la finalul lui 2011, de la acelasi om de afaceri – e vorba despre Bogdan Buzaianu – o parte din suma pretinsa de Udrea. La inceputul lui 2012, Budeanu i-ar fi remis Elenei Udrea 3,8 milioane de dolari de la Buzaianu si i-ar fi inlesnit preluarea unei creante de 900.000 de euro detinuta de o firma controlata de Buzaianu cu legaturi in presa. Aici s-a vorbit despre cotidianul Evenimentul Zilei.
“Pentru a ascunde adevaratul beneficiar al creantei si implicit adevaratul proprietar al firmei respective cu activitate in mass media, inculpatul Budeanu Radu a facilitat inculpatei Udrea Elena incheierea unui contract de novatie cu schimbare de creditor intre firma omului de afaceri si o alta societate recomandata de inculpata Udrea Elena”, adauga procurorii.
Cat timp se afla sub control judiciar, Radu Budeanu are urmatoarele obligatii:
a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare,
e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.
Daca va incalca masurile impuse in marja controlului judiciar, procurorii pot inlocui masura cu arestul la domiciliu sau arestul preventiv. De asemenea, nedepunerea unei cautiuni in valoare de doua milioane de lei va atrage o masura mai grava decat controlul judiciar.
In replica, Udrea sustine ca noul dosar e bazat pe denunturile fostei sefe a Companiei Nationale de Investitii, Ana Maria Topoliceanu. Deputatul a mai spus ca noile dosare sunt rezultatul “diviziei Udrea” din DNA, acuzand-o din nou pe sefa institutiei, Laura Codruta Kovesi, ca incearca sa ii deschida noi dosare.
“Este evident ca e o prioritate pentru anchetarea si arestarea Elenei Udrea, la DNA. Nu ma mira, am facut o plangere la CSM tocmai pentru ca stiam din vara, oameni din DNA si SRI au venit si mi-au spus ca e ordin de la sefa DNA ca dna. Moraru sa imi faca un nou dosar penal. E clar ca acolo exista o divizie Elena Udrea. Sunt o tinta a dnei. Kovesi si a lui Coldea (adjunctul sefului SRI – n.r.)”, a spus Elena Udrea la Digi 24.