Pe aceeași temă
Nici nu s-a uscat bine cerneala Monitorului Oficial în care a fost anunțată numirea de către Dăncilă a proaspătului PSD-ist, Radu Mihai Cristescu, în funcția de secretar de stat în Ministerul Energiei, că și îl atacă furibund pe fostul șef de partid, Traian Băsescu, care de fapt l-a și introdus în politică.
Radu Cristescu, care n-a apucat să-și plătească nici prima cotizație la PSD, a fost vice al PMP și președinte al Agenției Domeniului Statului, de unde a fost dat afară, bănuit fiind că din această poziție ar fi facilitat familiei Voiculescu plata unor taxe mai mici către stat.
Pe pagina de Facebook, Cristescu a publicat joi dimineață un document al fostei Securități, semnat de generalul Iulian Vlad, în care se arată că Băsescu ar fi fost plătit pentru activitatea de informații desfășurată în Portul Constanța: "Despre Băsescu Traian precizăm că își manifestă pe deplin adeziunea față de politica PCR și am ordonat susținerea sa materială cu suma de 1500 dolari SUA pentru subvenționarea rețelei în cadrul noilor deziderate", se arată în documentul publicat azi.
Pe vremea când ajunsese vicepreședinte al PMP, Radu Cristescu era văzut deseori în compania Elenei Udrea și a lui Traian Băsescu, precum și ale fiicelor fostului președinte. A schimbat însă rapid barca politică, după ce a fost exclus în mai 2019 din PMP, el s-a înscris pe 9 august în PSD, unde are o ascensiune fulminantă fiind numit secretar de stat la Ministerul Energiei pe 10 septembrie.
Cariera lui Cristescu este legată de politicieni și interlopi, scria Ziarul Hunedoreanului în 2014. Radu Cristescu a fost demis în 2011 din funcția de președinte al ADS de către fostul ministru al agriculturii Valeriu Tabără. A fost demis în urma unor nereguli descoperite de Corpul de Control al Ministerului Agriculturii, arată HotNews.ro
Radu Cristescu si alti membri din conducerea Agentiei Domeniilor Statului au fost acuzati ca ar fi adus institutiei un prejudiciu de zeci de milioane de euro. ADS ar fi scazut nejustificat, aproape la jumatate, redeventa pentru terenurile concesionate catre firma Grivco in judetul Giurgiu, detinuta de Dan Voiculescu si ar fi protejat interesele omului de afaceri Stefan Poenaru, in detrimentul holdingului A&S International 2000, intr-un conflict pentru unele terenuri concesionate in Insula Ialomitei.
În 2012 a vrut să ajungă în Ministerul Economiei, când ministru era Lucian Bode, însă nu a stat prea mult deoarece a fost demis rapid. Lucian Bode nu a precizat motivele demiterii. Însă, Lucian Bode l-ar fi sprijinit pe Cristescu să ajungă șef al ADS. Pe atunci era membru PDL.
Potrivit B1, numele lui Cristescu apare într-un mare scandal din Iași, legat de arestarea prefectului Prisăcaru și a altor trei persoane, toți fiind acuzați de corupție. Cei patru fuseseră arestați pentru luare de mită și complicitate la luare de mită.
Cristescu a devenit în 2009 şef de cabinet al fostului prefect de Gorj Nicolae Giugea, iar apoi a fost numit şef al ADS. Presa a semnalat, atunci, implicarea lui Cristescu în scandaluri legate de acordarea unor terenuri în arendă, fără licitație, unor firme agreate. Aşa cum s-a întâmplat şi cu firma lui Dan Voiculescu, căreia i-a scăzut la jumătate, nejustificat, redevența pentru terenurile concesionate de Grivco, în județul Giurgiu.
Potrivit unui articol din Ziarul Hunedoreanului din 2014, în spatele ascensiunii lui Radu Cristescu în PMP s-ar afla o femeie de afaceri, Lia Stanca, administrator și acționar unic al Grupului de Firme Vidalis, proprietară a mai multor hoteluri și care deține active de zeci de milioane de euro.
Postarea lui Radu Cristescu pe Facebook:
”Ce o fi asta???
După cum bine știm turnătorul Petrov, alias Băsescu, a avut doua declarații vis a vis de faptul ca a fost turnător al Securității:
una dintre declarații în care sfidează inteligenta tuturor romanilor, sfidând bunul simt, spune ca nu a stiut ca CI-stul, cel căruia îi turna, era de la securitate.
în cea de a doua declarație recunoaște ca scrisul este al lui, adică, da, a turnat, dar ca nu a fost remunerat, adică nu a primit bani pentru turnătorii.
Oare 1500 de dolari cât primea el pe vreme lui Ceaușescu nu erau bani?
Citiți documentul de mai jos!
Ce zici Petroave de asta?!? Ai luat sau nu ai luat bani?”
Legătura lui Băsescu cu Securitatea
Conform documentelor depuse în instanţă de CNSAS, o sursă, pe nume Petrov, ar fi dat informaţii despre doi studenţi. Petrov ar fi fost numele de cod al lui Băsescu. Petrov ar fi sesizat securităţii „aspecte operative” despre colegi. Cele mai importante informaţii din dosarul trimis de CNSAS instanţei şi consultat de G4Media.ro:
Documentele invocate de CNSAS arată că Traian Băsescu ar fi fost folosit ca sursă de Securitate începând din 1972, chiar anul în care a devenit student. În 1976, când a terminat facultatea, el a fost preluat de Securitatea Constanţa.
În 1979, dosarul lui a fost distrus, fără a fi microfilmat, când Băsescu s-a înscris în Partidul Comunist Român. CNSAS arată că identitatea sursei Petrov, adică Traian Băsescu, este dovedită de faptul că numărul dosarului personal de Securitate se regăseşte şi pe notele informative olograf (scrise de mână) identificate în două dosare ale altor persoane urmărite de Securitate. Mai mult, arată CNSAS, numele ofiţerului de legătură din perioada colaborării cu organele de contrainformaţii militare este consemnat atât în Registrul jurnal pentru reţeaua informativă, cât şi pe notele informative ale sursei Petrov.
Pe parcursul colaborării cu Securitatea, Băsescu a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum intenţia de a pleca în străinătate şi relaţii cu cetăţeni străini, existente în notele informative, datate în 5.5.1975, identificate în două dosare, arată CNSAS. – Un prim document este o notă informativă despre un coleg în care dă detalii despre presupusele legături cu cetăţeni străini.