Pe aceeași temă
Senatorul Radu F. Alexandru, propus ca membru titular în Consiliul Naţional al Audiovizualului, din partea Guvernului, a primit luni după-amiază aviul favorabil al Comisiilor de specialitate din Parlament.
Odata cu intrarea in CNA, Radu F. Alexandru va demisiona din Senat, ceea ce ar putea oferi Opozitiei majoritatea in aceasta camera parlamentara.
De asemenea, Guvernul l-a propus pe Mircea Valeriu Deacă ca membru supleant al lui Radu F Alexandru.
Atât Alexandru cât și Deacă au fost audiați luni de comisiile reunite de cultură, arte şi mass media ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. De la audieri au lipsit reprezentanţii opoziţiei.
Ambii au fost votaţi în unanimitate de deputaţii şi senatorii prezenţi la şedinţa comisiilor de cultură, însă, în lipsa cvorumului, se va întocmi un proces verbal cu propunerea din partea comisiilor reunite către plenul Parlamentului.
Urmează votul decisiv în privinţa numirii lui Radu F. Alexandru, ca membru titular în CNA, şi a lui Mircea Valeriu Deacă - membru supleant în Consiliu.
Radu F. Alexandru îl va înlocui pe Dan Grigore care a demisionat din CNA pe 8 martie.
Radu F Alexandru a declarat cu acest prilej ca este onorat de propunerea premierului sa faca parte din CNA si precizeaza ca nu va mai candida la Parlament in noiembrie, fiind interesat exclusiv de domeniul audio-vizual.
Senatorul PDL urmeaza sa demisioneze din Senat pentru a reprezenta Guvernul in CNA, pana la sfarsitul anului, adica restul de mandat pe care il mai avea Dan Grigore demisionar din Consiliu. Plecarea sa din Senat va ingreuna si mai mult eforturile PDL in aceasta camera de asigurare a voturilor necesare.
Radu F. Alexandru nu va mai candida in toamna pentru un nou mandat. "Ma retrag din politica, dar nu ma retrag ca sunt suparat pe ceva sau pe cineva. Domeniul audio-vizual e foarte important, e un domeniu pe care il stapanesc, am fost atatia ani membru in comisia de Cultura a Senatului si sunt multe de facut. Propunerea de a merge in CNA este onoranta, mai ales venind din partea unui om de calitatea lui Mihai Razvan Ungureanu", a spus senatorul.
Intrebat daca se asteapta sa primeasca apoi o nominalizare pentru un mandat intreg, avand in vedere ca misiunea sa este doar pentru cateva luni, el a raspuns: "Vazand si facand".
Mai are Coaliţia majoritate in Senat?
Demisia lui Radu F.Alexandru de la Senat e una în măsură să creeze probleme Coaliţiei. Asta pentru că Puterea are o majoritate extrem de fragilă în Senat, iar locul lui Radu F.Alexandru nu va fi ocupat până la alegerile din noiembrie.
Radu F Alexandru: matematica, filosofie si regie
Radu F Alexandru s-a născut pe 12 iulie 1943 şi a absoluvit Facultatea de matematică (1965), Facultatea de filosofie (1974), Facultatea de regie teatru - curs postuniversitar (1983) şi este doctorand UNATC.
El a fost membru al PD în perioada 1993 - 1999, membru al PNL între 1999 şi 2006 şi este membru PDL de la înfiinţarea partidului. El este la al treilea mandat de senator (1996 - 2000, 2000 - 2004 şi 2008 - 2012).
Pe de altă parte, Radu F Alexandru este cunoscut pentru activitatea sa de scenarist şi dramaturg, fiind membru titular al Uniunii Scriitorilor din România şi al Uniunii Cineaştilor din România.