Radu Mustățea și-ar fi acordat o despăgubire ilegală pe vremea în care conducea Astra

E.b. | 11.08.2016

Trei percheziţii în Bucureşti, la locuinţele unor persoane suspectate de spălare de bani şi delapidare, una dintre acestea este Radu Mustăţea, fost preşedinte al directoratului Astra.

Pe aceeași temă

 

Radu Mustățea, fostul preşedinte al Astra Asigurări ar fi intrat în vizorul poliției. Acesta ar fi urmărit penal pentru asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, complicitate la dare de mită, complicitate la luare de mită, complicitate la cumpărare de influenţă, toate trei în formă continuată. 

 

Mustățe mai este acuzat folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în vederea obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite şi uz de fals.

 

Forțele de ordine au descins la locuința acestuia cu scopul de a găsi dovezi cu privire la o despăgubire ilegală pe care Mustățea şi-ar fi acordat-o pe vremea când a condus societatea, conform B1TV.

 

"Din cercetări a reieşit că, două dintre persoanele bănuite, având funcţii de conducere în cadrul unei societăţi de asigurări, ar fi avizat şi aprobat, în interesul lor, dar şi pentru persoane apropiate acestora, plata unei despăgubiri de aproximativ 915.000 de lei, pentru un eveniment asigurat în baza unei poliţe de asigurare complexă a locuinţei, eveniment care, în realitate, nu s-ar fi produs", anunţă Poliţia Română într-un comunicat de presă.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22