Radu Stroe: Referendumul pentru revizuirea Constituției va fi organizat odată cu europarlamentarele

D.g. | 13.01.2014

Pe aceeași temă

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a confirmat luni, inainte de sedinta conducerii USL, ca referendumul pentru revizuirea Constitutiei va fi organizat concomitent cu alegerile europarlamentare, cel mai probabil pe parcursul a doua zile, transmite Agerpres, citata de HotNews.ro.

Surse din USL au declarat pentru Mediafax ca decizia organizarii simultane, in luna mai, a fost luata duminica seara intr-o sedinta restransa a conducerii USL. Practic, daca propunerile de modificare a Constitutiei vor trece la vot (vezi propunerile in documentul atasat), noul presedinte ales in decembrie 2014 va avea puterile mult diminuate fata de actualul moment, iar pozitia PSD va fi intarita, pentru ca una dintre noile prevederi constitutionale arata ca "presedintele îl desemnează drept candidat pentru funcția de prim-ministru pe reprezentantul propus de partidul politic, respectiv de alianța politică participante la alegeri care au obținut cel mai mare număr de mandate parlamentare".

Articolul 93 din proiectul legislativ privind modificarea Constitutiei:

Alineatul (1) al articolului 103 din Constitutie se modifică şi va avea următorul cuprins:

  • Președintele îl desemnează drept candidat pentru funcția de prim-ministru pe reprezentantul propus de partidul politic, respectiv de alianța politică participante la alegeri care au obținut cel mai mare număr de mandate parlamentare, potrivit rezultatului oficial al alegerilor. În cazul în care există mai multe formațiuni politice care au participat la alegeri și care au obținut același număr de mandate, Președintele îl desemnează drept candidat pentru funcția de prim-ministru pe reprezentantul propus de partidul politic, respectiv alianța politică participante la alegeri, care au obținut cel mai mare număr de voturi, potrivit rezultatului oficial al alegerilor

Daca referendumul pentru modificarea Constitutiei va avea loc in vara anului 2014, atunci pragul de participare pentru validare este de 50% plus unul dintre alegatorii inscrisi pe listele de vot.

Intrebat daca referendumul pentru revizuirea Constitutiei va fi organizat la aceeasi data cu europarlamentarele, Stroe a raspuns: "Da, asa este".

El a adaugat ca referendumul ar putea avea loc pe parcursul a doua zile.

Ministrul a mai precizat ca in protocolul USL se va mentiona numele candidatului aliantei la alegerile prezidentiale, precum si cel al premierului.

SURSA: HotNews.ro.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22