Pe aceeași temă
Poliția Capitalei a anunțat marți că un polițist din Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Brigada Rutieră a fost sesizat de către un cetățean, în 17 iulie, că două persoane, bărbat și femeie, aflate în interiorul unui spațiu comercial, nu poartă mască de protecție.
Polițistul le-a cerut celor două persoane să își fixeze corespunzător măștile.
Femeia s-a conformat, dar bărbatul a refuzat.
„La momentul în care i s-a adus la cunoștință că va fi sancționat contravențional, a adresat cuvinte și expresii jignitoare. Bărbatul a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii nr 61 din 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, precum și Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, transmite Poliția Capitalei, care nu face publică identitatea lui Rădulescu.
Contactat de Digi24.ro, deputatul a confirmat incidentul din benzinărie, însă susține că nu i-a jignit pe polițiști. Rădulescu spune că a decis să nu mai poarte mască deloc și că va contesta toate sancțiunile pe care le va primi. Rădulescu are și o explicație : „Președintele SUA, Donald Trump, a spus că nu trebuie obligat nimeni prin lege să poarte mască. Din momentul astă o să fac ce spune președintele Trump”.