Rădulescu, trimis în judecată pentru că a obținut ilegal titlul de luptător la Revoluție

Redactia | 20.12.2021

Fostul deputat PSD Cătălin Rădulescu a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru că ar fi obținut ilegal titlul de luptător cu rol determinant în Revoluţia din 1989.

Pe aceeași temă

Rădulescu este acuzat de procurori de complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite şi fals în declaraţii în formă continuată, pentru că ar fi primit titlul de „Luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989 - Luptător cu Rol Determinant”, deşi nu îndeplinea condiţiile prevăzute de lege, potrivit unui comunicat al DNA.

Alte 3 persoane au fost trimise în judecată în acest dosar.

În acelaşi dosar, sunt urmăriţi penal Adrian Sanda, fost secretar de stat în cadrul Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist (SSPR) şi preşedinte al Comisiei pentru eliberarea noului certificat de Luptător cu Rol Determinant, precum şi Corina Denisa Tănase şi Cristina Valentina Cechi, membri ai comisiei, acuzați de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite.

Potrivit procurorilor, în cursul anului 2016, inculpații Sanda, Tănase și Cechi ar fi admis cererea de acordare a titlului de „Luptător pentru Victoria Revoluției din decembrie 1989 – Luptător cu Rol Determinant” formulată de Rădulescu, deși acesta nu a desfășurat activități revoluționare într-o localitate în care, în urma acțiunilor și confruntărilor cu forțele de represiune, au rezultat persoane ucise, rănite sau reținute înainte de 22 decembrie 1989, ora.

Membrii comisiei ar fi admis cererea lui Rădulescu și ar fi constatat îndeplinirea condițiilor legale pentru acordarea titlului de Luptător cu Rol Determinant doar pe baza a două declarații (din 2015 și 2016) în care acesta ar fi precizat aspecte neconforme cu realitatea în legătură cu activitatea sa revoluționară în orașele Timișoara și București, în perioada 16-21 decembrie 1989. Declarațiile ar fi contrazise în mod evident de documentele existente la dosarul administrativ al acestuia, existent la S.S.P.R., din care ar rezulta că inculpatul a desfășurat activitate revoluționară doar în orașul Pitești, începând cu data de 22 decembrie 1989, după fuga dictatorului, nicidecum în orașele Timișoara și București, potrivit procurorilor

În urma cestor demersuri, Rădulescu a primit, prin decret prezidențial, titlul de „Luptător cu Rol Determinant” și a obținut astfel o indemnizațiw de gratitudine în valoare de 2.020 lei/lunar (în total 165.640 lei), începând cu data de 01.01.2015 până în octombrie 2021, potrivit DNA.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22