Raduly Robert, la congresul UDMR: Noi vrem autonomie culturală şi autonomie teritorială

Fara Autor | 25.05.2013

Pe aceeași temă

Primarul municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert, a declarat, sâmbătă, în deschiderea celui de-al XI-a Congres al UDMR, că maghiarii doresc autonomie culturală şi teritorială şi această cauză este cea mai importantă pentru ei.

 

În calitate de gazdă a evenimentului, Raduly a vorbit despre situaţia financiară grea a comunităţilor locale şi a punctat că "Bucureştiul trebuie să scape de mentalitatea de Dinu Păturică, iar funcţionarii să fie plătiţi".



La fel ca şi cu alte ocazii, Raduly Robert a insistat că funcţionarii publici din zonă trebuie să vorbească limba maghiară şi a subliniat că a venit momentul ca România să soluţioneze situaţia secuimii şi să acorde autonomie maghiarilor.

"A venit momentul ca România, în final, să soluţioneze situaţia secuimii, aşa încât să ne liniştim şi noi. (...) Trebuie să ne reîntoarcem la declaraţia de la Alba Iulia. Autonomia rămâne în continuare singurul ţel şi singura soluţie. În spiritul de la Alba Iulia, asigurarea autonomiei este o soluţie de onoare. Noi vrem autonomie culturală şi autonomie teritorială. Nu sau autonomie teritorială, ci şi autonomie teritorială. Autonomie culturală pentru toţi maghiarii din Transilvania, autonomie teritorială pentru secuime", a declarat, potrivit traducerii oficiale, Raduly Robert, în aplauzele delegaţilor prezenţi la congres.
 

Raduly Robert, cunoscut ca un lider cu opinii radicale, a adăugat că această cauză a autonomiei este importantă pentru oraşul Miercurea Ciuc şi pentru această regiune. "În lupta pentru autonomie avem nevoie de toţi oamenii de bine, trebuie să facem paşii împreună, trebuie să lucrăm şi să luptăm", a spus Raduly.

În calitate de primar al municipiului Miercurea Ciuc, Raduly a propus ca sala sporturilor din oraş, unde se desfăşoară congresul UDMR, să poarte numele alpinistului Eross Zsolt, originar din Miercurea Ciuc, care a dispărut, în urmă cu câteva zile, într-o expediţie în Himalaya.

Sursa: AGERPRES

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22