Raed Arafat: Trebuie continuată creşterea numărului de echipaje SMURD la nivel naţional

Fara Autor | 10.04.2013

Pe aceeași temă

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii (MS) Raed Arafat a declarat, miercuri, la Constanţa, că SMURD are 270 de echipaje la nivel naţional, urmărindu-se în continuare creşterea numărului acestora.

 

"SMURD este în continuare în dezvoltare ca număr de echipaje. La momentul actual putem să zicem că avem toate tipurile de echipaje, cu excepţia elicopterului, 270 de echipaje pentru prim ajutor, terapie intensivă, terapie intensivă neonatală etc. La echipajele de prim ajutor încă trebuie continuată dezvoltarea lor pentru scurtarea timpului şi asta în coroborare cu serviciile de ambulanţă unde deschidem staţii şi tot ce trebuie. Şi asta este o chestie coordonată pe plan naţional şi de Ministerul Sănătăţii şi de Ministerul Afacerilor Interne', a spus reprezentantul MS într-o conferinţă de presă organizată cu prilejul inaugurării unui centru de formare şi pregătire în primul ajutor şi descarcerare, din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea".

Potrivit dr. Arafat, cu maşini pentru terapie intensivă au fost dotate anul trecut SMURD-urile de la Piatra Neamţ şi Alba Iulia, în prezent fiind pregătite echipaje de terapie intensivă în zona Moldovei.

"Pe partea maşinilor de terapie intensivă mai avem judeţe unde trebuie să deschidem astfel de echipaje dar nu avem încă medici şi aşteptăm", a arătat secretarul de stat.

Conforma acestuia, judeţul Constanţa are maşină de terapie intensivă, maşină de terapie intensivă neonatală regională care este deservită de UPU împreună cu ISU, iar în aprilie va primi şi un elicopter, devenind astfel a şasea bază SMURD de salvare aeriană la nivel naţional.

Raed Arafat a precizat că în judeţul Constanţa este deficitar numărul echipajelor de prim ajutor.

"Ceea ce trebuie continuat în judeţul Constanţa este răspândirea echipajelor de prim ajutor la restul subunităţilor care încă nu au. (...) Cu noile maşini primite acum prin programul transfrontalier se vor putea deschide noi echipaje în unităţile de pompieri care încă nu au echipaje", a declarat reprezentantul Ministerului Sănătăţii.

Sursa: AGERPRES

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22