Rafila: Relaxarea restricțiilor nu înseamnă că redeschidem mallurile sau sălile de spectacol în 2020

Laurentiu Gheorghe | 21.04.2020

Președintele Societății de Microbiologie Alexandru Rafila a spus că relaxarea restricțiilor după 15 mai va fi una graduală, iar probabil că în 2020 nu vor fi permise adunările de peste 50-100 de persoane.

Pe aceeași temă

Profesorul Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, a declarat la Digi24 că relaxarea restricțiilor după data de 15 mai va fi făcută gradual, însă multe dintre activități, mai ales cele cu public, precum spectacolele, meciuri sau zonele cu restaurante din malluri, nu vor fi reluate în 2020.

„În ceea ce privește adunările, eu nu cred că în acest an adunările de mare amploare vor fi reluate, este o părere personală. Probabil că între 50 și 100 de persoane o să fie un interval acceptabil, dar trebuie raportat la un anumit spațiu. Dacă spațiul e mic, distanțarea nu se poate produce. Concerte de mare amploare în aer liber eu nu cred și nu cred că o să fie în nicio țară”, a declarat Rafila la Digi24

Președintele Societății Române de Microbiologie susține însă că trebuie redeschise cabinetele stomatologice, frizeriile sau magazinele de haine, treptat, după data de 15 mai.

„În ceea ce privește mallurile, eu cred că trebuie să se redeschidă diverse tipuri de magazine, de unități comerciale. Trebuie să găsim o soluție. Cabinetele stomatologice, una sunt urgențele și una e să nu tratezi diverse afecțiuni. Trebuie să ne gândim cum să le repornim după data de 15 mai, mai ales că în cabinetele stomatologice există echipament de protecție. Frizeriile, coaforul, toate țin de o viață normală și trebuie să existe un acces la astfel de instituții. Nu știu dacă mall-urile în sine se vor redeschide pentru că sunt zone aglomerate”, a precizat Alexandru Rafila.

Acesta a vorbit și despre relaxarea măsurilor pentru populație. Rafila susține că repornirea progresivă a economiei este avută în vedere de autorități.

„Noi nu suntem în cea mai favorabilă situație în acest moment și trebuie să reflectăm și să găsim soluții pentru repornirea progresivă a economiei. (…) Se poate găsi o soluție și în cazul companiilor. Cine poate să lucreze de acasă să lucreze, sau să fie făcute ture, 3 zile și 2 zile de exemplu. Activitățile care presupun apropierea persoanelor, să existe o foarte bună instruire a personalului. Sunt lucruri care se deprind și care trebuie repetate încât să devină o obișnuință”, a declarat profesorul Rafila.

Intervalul orar folosit acum de persoanele peste 65 de ani ar putea fi modificat odată cu încălzirea vremii.

„În plus, față de aceste măsuri sunt și alte recomandări pe care le dă OMS pentru activitatea fizică a copiilor. Ar trebui să aibă în fiecare zi o activitate fizică individuală, o activitate fizică pentru persoanele vârstnice, în casă sau în afară și să ne gândim și la alte elemente care să facă acceptabilitatea măsurilor de distanțare care se vor menține încă o perioadă de timp. Trebuie să suplimentăm la orele de vârf mijloacele de transport, nu să le reducem. Mi se pare total nepotrivit intervalul 11-13 pentru persoanele vârstnice, odată cu venirea căldurii. Aș alege mai degrabă primele ore ale zilei sau seara”, a mai precizat președintele Societății Române de Microbiologie.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22