Raluca Prună are în vedere reînvestirea Laurei Kovesi la DNA: E logic. A avut rezultate

Iulian Popescu | 20.02.2016

Ministrul Justiției, Raluca Prună, a repetat vineri seara, la B1 TV, că are în vedere reînvestirea în funcție a Laurei Codruța Kovesi, la conducerea DNA, pentru că are rezultate incontestabile și recunoscute nu doar în țară, ci și pe plan internațional.

Pe aceeași temă

 

"Funcția devine vacantă la mijlocul lunii mai. Legea prevede posibilitatea reînvestirii. Mă gândesc că e absolut logic ca cineva care a avut rezultate care sunt cuantificabile, statistice, reies din bilanțul anual, trebuie să nu fim ipocriți și să ne jucăm de-a procedura. Aștept bilanțul DNA. Toate datele mă determină să cred că ceea ce am de făcut e un lucru simplu. Să aplic legea și să reînvestesc pe procurorul șef", a declarat Prună, la B1 TV.

 

Ministrul a ținut să precizeze că meritele lui Kovesi sunt recunoscute și la nivel internațional. Despre aceste aprecieri, Ralucra Prună spune că "sunt un reper în funcționarea instituțională. Acestea notează progresele remarcabile sub conducerea doamnei procuror șef Kovesi".

 

Numirea lui Kovesi la DNA pentru încă un mandat de trei ani nu este o surpriză, iar președintele Klaus Iohannis amintea și el această posibilitate, într-un interviu acordat de curând TVR:

"Rezultatele obținute de DNA, care sunt văzute, sunt lăudate și de noi, și de alții, ne duc cu gândul la posibilitatea destul de avansată a reconfirmării", spunea Iohannis.

 

De altfel, într-un interviu acordat recent Revistei 22, ministrul Justiției o lăuda pe Kovesi și afirma că în mod normal o are în vedere pe aceasta pentru conducerea DNA:

“Este evident ce a facut DNA, in MCV intrega activitate sub mandatul doamnei Kovesi este extrem de bine apreciata. Si daca ne uitam in afara cum este apreciata dna Kovesi, anul acesta a primit premiul Europeanul anului de la Reader’s Digest. Este o confirmare din partea unor persoane care nu au niciun fel de interes, nicun fel de emotie, s-a intimplat asta si cu procurorul sef Daniel Morar (...)

Cred ca nu trebuie sa pretindem sa ne jucam de-a procedura cind nu e necesara si, repet, e absolut legal sa reinvestesti pe cineva in functie”, spunea Raluca Pruna in interviul pentru Revista 22.

 

Kovesi, Europeanul anului 2016, in viziunea celor de la Reader’s Digest

 

Premiul Europeanul Anului 2016, oferit de Reader’s Digest, i-a fost acordat procurorului-sef al Directiei Nationale Anticoruptie. Laurei Kovesi ii este recunoscuta, astfel, “lupta curajoasa impotriva coruptiei la nivel inalt”.

 

Este pentru a doua oara cand un roman castiga acest premiu, potrivit unui comunicat citat de Hot News. "Distinctia recunoaste lupta curajoasa si sustinuta a Laurei Codruta Kovesi, sefa DNA din Romania, impotriva coruptiei la nivel inalt. In calitate de sefa a agentiei in fruntea careia a fost numita in mai 2013, a trimis in judecata un fost prim-ministru si a pus sub acuzatie zeci de parlamentari, judecatori si magnati ai afacerilor. (...)

 

Este a doua oara cand un roman castiga acest premiu; in anul 2010, l-a primit Iana Matei, presedintele fundatiei Reaching Out Romania, pentru ajutorul acordat victimelor traficului de persoane. Laura Codruta Kovesi reprezinta un alt exemplu remarcabil al valorilor pe care Reader's Digest le promoveaza", se arata in comunicatul citat.

 

In fiecare an, editorii Reader’s Digest din Europa nominalizeaza mai multi europeni care au avut o influenta majora asupra unei probleme contemporane presante si care au facut, prin rezultatele lor, ca lumea sa fie un loc mai bun pentru semenii lor.


"Numarul de februarie al tuturor editiilor europene ale revistei Reader's Digest, a carei editie romaneasca este detinuta de Tarsago Romania, include un profil detaliat al Laurei Codruta Kovesi, semnat de Andrew Higgins, jurnalist la The New York Times. Acesta prezinta modul in care fosta jucatoare de baschet si studenta la Drept, care si-a urmat tatal in cariera de procuror, a declansat cel mai mare cutremur politic care a zguduit Romania de la caderea comunismului, in 1989", se spune in comunicat.
 

Articolul in cauza arata ca, in primele noua luni ale anului trecut, DNA a dus acuzatii de coruptie impotriva a peste 800 de persoane. "Printre cei pusi sub acuzare, in anul 2015, de DNA se numara patru ministri, zece primari ai unor orase mari, noua presedinti de consilii regionale si 14 fosti sau actuali membri ai Parlamentului. Un raport al Comisiei Europene a elogiat agentia condusa de Laura Codruta Kovesi pentru "rezultatele sale neintrerupte" in lupta impotriva coruptiei din Romania", subliniaza comunicatul. Aproape 120 de procurori DNA lucreaza la peste 6.000 de cazuri de coruptie, rata de condamnare fiind undeva la 90%.

 

Kovesi, personalitate care ghideaza Europa

 

La finalul anului trecut, Laura Codruta Kovesi aparea pe lista celor 28 de personalitati care influenteaza si ghideaza Europa. Cotidianul Politico a publicat o ampla lista cu 28 de personalitati care, in viziunea lor, au o contributie esentiala in evolutia continentului european. Printre acestia este si sefa Directiei Nationale Anticoruptie, Laura Codruta Kovesi.

 

Numita intr-o functie de conducere la doar 33 de ani, in 2006, Laura Kovesi este prima femeie care a devenit Procuror General al Romaniei, scrie publicatia intr-un portret pe care i-l face sefei DNA. “Sapte ani mai tarziu, ea a marcat o noua cotitura cand a fost numita la sefia Directiei Nationale Anticoruptie”. De atunci, sub autoritatea sa, DNA a instrumentat cazuri de coruptie asupra unor politicieni de varf din toate partidele: “fostul ministru Elena Udrea, primarul Bucurestiului Sorin Oprescu, fratele fostului presedinte Traian Basescu, arestat in timp ce Basescu inca se afla in functie si, la momentul punerii sub acuzare, la acel moment premierul Victor Ponta”.

 

Sustinere puternica

 

In Aprilie 2014, Kovesi a primit premiul Ambasadei SUA pentru activitatea Femeilor curajoase din intreaga lume. Intr-o ceremonie desfasurata la ambasada, insarcinatul cu afaceri de la acel moment al SUA, Duane Butcher, a spus ca"Laura Codruta Kovesi a demonstrat curaj extraordinar, luptand impotriva infractionalitatii si coruptiei. Ea este o forta care lupta pentru reforma justitiei si a statului de drept". Kovesi a spus atunci ca "nu este greu sa fii curajoasa., iar multumirea de a sti ca ai facut ce trebuia depaseste cu mult orice eventuale neplaceri cauzate de presiuni externe, de forte interesate sa promoveze interese particulare, de imixtiuni neavenite si iti da puterea de a continua”.

 

De altfel, in luna Octombrie, noul ambasador american la Bucuresti, Hans Klemm, a dat asigurari ca Washingtonul ramane alaturi de autoritatile romane in lupta impotriva coruptiei. Klemm spunea atunci ca sustine “in totalitate” munca lui Kovesi la DNA. „Susţin în totalitate munca doamnei Kovesi. Chiar am avut privilegiul să o întâlnesc săptămâna trecută. I-am spus şi dânsei ceea ce le-am spus tuturor oficialilor români pe care i-am întâlnit, şi anume faptul că Statele Unite ale Americii susţin lupta împotriva corupţiei. Iar eu, ca ambasador, voi face tot ce-mi stă în puteri pentru a sprijini România în acest demers”, a spus Hans Klemm la ceremonia de celebrare a 800 de ani de la semnarea documentului Magna Carta.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22