Raluca Stancescu, prim-procuror la Botosani, retinuta de DNA sub acuzatia de santaj

E.b. | 21.07.2017

Procurorii DNA Suceava au demarat actiunea penala si au retinut-o pentru 24 de ore pe Raluca Stancescu, prim procuror al Parcehtului de pe langa Tribunalul Botosani.

Pe aceeași temă

 

 

Raluca Stancescu este acuzata de santaj, instigare la favorizarea faptuitorului, instigare la compromiterea intereselor justitiei si divulgarea informatiilor secrete de serviciu sau nepublice.  

 

De asemenea, potrivit unui comunicat DNA, Catalin Stavara a fost retinut pentru santaj iar un agent de politie, Constantin Batca, a fost pus sub control judiciar pentru favorizarea faptuitorului si fals intelectual in forma continuata si compromiterea intereselor justitiei. 

 


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava (se arată în comunicatul DNAau dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 20 iulie 2017, a inculpaților:
 

 

STĂNCESCU RALUCA, prim procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- șantaj,
- instigare la favorizarea făptuitorului,
- instigare la compromiterea intereselor justiției,
- divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice,

 

STAVĂRĂ CĂTĂLIN, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.
 

Procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 20.07.2017, a inculpatului
 

 

BATCĂ CONSTANTIN, agent de poliție în cadrul Poliției municipiului Botoșani – Biroul de Investigații Criminale, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- favorizarea făptuitorului și fals intelectual în formă continuată,
- compromiterea intereselor justiției.

 

În ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În cursul lunii octombrie 2015, inculpata Stăncescu Raluca împreună cu inculpatul Stavără Cătălin, folosindu-se de autoritatea conferită de funcția sa - prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, a exercitat acte de constrângere psihică asupra unei persoane. Concret, cei doi au încercat să determine persoana respectivă să efectueze demersurile necesare în vederea cedării în mod injust a dreptului de proprietate asupra a două imobile (apartament și garsonieră), situate în municipiul Botoșani, în favoarea unei rude a inculpatului Stavără Cătălin.
Prin constrângerea psihică exercitată, inculpații Stăncescu Raluca și Stavără Cătălin au urmărit să-i inducă persoanei respective o stare de temere prin aceea că în situația exprimării unui refuz, va suferi repercusiuni specifice răspunderii penale prin demararea unor cercetări față de persoana sa și a membrilor familiei sale, vizând săvârșirea unor pretinse infracțiuni de evaziune fiscală și trafic de persoane.
În perioada 30.10.2015 – 04.02.2016, inculpata Stăncescu Raluca, în aceeași calitate, l-a determinat în mod direct pe inculpatul Batcă Constantin, agent de poliție în cadrul Poliției municipiului Botoșani – Biroul de Investigații Criminale, să tergiverseze cercetările pe care le efectua într-o cauză penală față de inculpatul Stavără Cătălin, pentru săvârșirea unei infracțiuni de lovire sau alte violențe, în scopul îngreunării cercetărilor penale și favorizării acestuia din urmă.

 

În același context și în aceeași calitate, la data de 04 februarie 2016, inculpata Stăncescu Raluca l-a determinat pe inculpatul Batcă Constantin, să-i pună la dispoziție, fără drept, un suport optic ce conținea înregistrări ale unor camere de supraveghere (mijloc de probă în același dosar penal menționat mai sus) în vederea favorizării inculpatului Stavără Cătălin, lucru pe care agentul de poliție l-a și făcut în cursul aceleiași luni.
În aceeași calitate, la data de 22 iunie 2016, magistratul a divulgat, fără drept, inculpatului Stavără Cătălin date nedestinate publicității, cu caracter confidențial, rezultate din supravegherea tehnică a unei persoane, realizată în contextul instrumentării unui dosar penal.
Prin acest demers au fost afectate atât interesele și activitatea Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, ca unitate de parchet pe rolul căreia se afla cauza respectivă, cât și interesele legale ale persoanei respective, ale căror drepturi și libertăți fundamentale fuseseră restrânse în contextul supravegherii sale tehnice, strict în condițiile prevăzute de lege și autorizate de judecătorul de drepturi și libertăți.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Batcă Constantin trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu părăsească teritoriul României, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,
e) să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
Inculpatului Batcă Constantin i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
 

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 21 iulie 2017, inculpații Stăncescu Raluca și Stavără Cătălin urmează să fie prezentați Curții de Apel Suceava, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22