Pe aceeași temă
Anunțul lui Turcan vine după ce PSD a anunțat că nu susține guvernul Ciucă. Turcan afirmă că PSD a vrut majorări cu 16 miliarde de lei în plus față de creșterile de 133 de miliarde de acum. "De unde am putea aloca acești bani?", întreabă ea.
Conform Ralucăi Turcan, in acest an au fost puse în aplicare măsuri active, de sprijin, pentru angajați și angajatori, în valoare de 7,3 miliarde lei, s-au majorat alocațiile copiilor cu 20% la începutul anului, s-au găsit măsuri în sprijinul consumatorilor vulnerabili, și a fost găsită deschidere la dialog din partea partenerilor sociali pentru creșterea salariului minim, la 2550 de lei, de la 1 ianuarie 2022. "Toate aceste măsuri se vor resimți în buzunarele oamenilor și continuăm să creștem veniturile mici și să oferim suport celor vulnerabili. Diferența între cei care livrează soluții pentru oameni și cei care doar îi amăgesc vine însă din cât de sustenabilă e fiecare promisiune", scrie Turcan pe Facebook.
Potrivit acesteia, un efort realist și sustenabil bugetar pentru anul viitor înseamnă:
creșterea alocațiilor cu 20% de la 1 ianuarie, deci un plus de aproximativ 350 de milioane lei lunar, suplimentar peste cheltuiala de anul acesta
indexarea pensiilor cu minim 6%, intenția fiind ca această creștere să fie mai mare
menținerea direcției de creșterea a salariului minim prin dialog cu partenerii sociali.
"Oamenii au nevoie de sprijin, iar presiunea creșterii prețurilor este majoră, dar trebuie să păstrăm echilibrul bugetar, investițiile și perspectiva de creștere economică , pentru că acestea reprezintă real baza creșterii veniturilor. Acum alocăm în total doar pentru pensii, alocații, asistență socială și șomaj aproximativ 133 de miliarde de lei pe an. Costul cheltuielilor cu pensii, salarii și asistență socială este de peste 90% din total venituri fiscale ale statului. Toate solicitările PSD de majorări ar presupune pentru anul 2022 încă 16 miliarde de lei în plus față de 133 de miliarde de acum.
De unde am putea aloca acești bani? Din investiții? Am arunca în aer singurul motor real de creștere economică! Singurul răspuns credibil este din cheltuirea atentă a fiecărui leu public sau euro intrat în țară. Asta presupune: reforma pensiilor, reforma salarizării, asistența socială țintită, atragerea banilor din PNRR și exercițiul financiar european viitor. Și din investiții publice consistente! Pentru asta, însă, avem nevoie de un pic de timp și, ideal, de stabilitate și responsabilitate politică. De aceea, poate nu ar strica să se mai gândească colegii din Parlament la votul de miercuri", își încheie postarea Raluca Turcan.
Parlamentarii PSD vor vota împotriva guvernului Nicolae Ciucă, au decis luni, cu unanimitate de voturi, liderii social-democrați, a anunțat prim-vicepreședintele partidului Sorin Grindeanu. „Nici măcar ei nu-și doresc ca acest guvern să treacă, ci vor să rămână pe funcții”, spune el.