Raluca Turcan despre ultimul scandal din USL: PNL este din nefericire la remorca PSD

Fara Autor | 17.05.2013

Pe aceeași temă

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan crede că PSD este cel mai puternic partid in interiorul USL, iar "PNL este din nefericire la remorca PSD" şi în ceea ce priveşte ultimul scandal din USL, cel legat de senatorul liberal Sorin Roşca Stănescu.

"Funcţionarea USL nu stă într-o persoană. Cred că este mai degrabă un pretext de poziţionare a celor două partide în interiorul alianţei USL. E o precizare a raporturilor de forţă. În momentul de faţă, PNL este, din nefericire, la remorca PSD atât în privinţa politicilor guvernamentale, cât şi a prezenţei politice generale", a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, Raluca Turcan.

Premierul Victor Ponta a declarat joi că este cea mai mare criză din USL situaţia generată de atacurile politice ale liberalului Roşca Stănescu la adresa unor membri ai PSD. Liderul social-democraţilor a mai spus că dacă Sorin Roşca Stănescu e în continuare senator PNL, atunci acordul USL nu se respectă. În replică, liderul PNL, Crin Atonescu, a declarat că nu sunt în situaţia de a-şi da ultimatumuri unii altora.

Sursa: AGERPRES

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22