Raluca Turcan (PDL): PSD îşi recunoaşte EŞECUL la bacalaureat; o simplă modificare a Legii educaţiei nu e suficientă

F.m. | 12.07.2013

Pe aceeași temă

Deputatul Raluca Turcan, vicepreşedinte PDL, afirmă vineri, într-un comunicat remis AGERPRES, că USL îşi recunoaşte eşecul la sesiunea de bacalaureat recent încheiată, dar că "o simplă modificare" a reglementărilor din Legea educaţiei privind admiterea la liceu şi la facultate "nu este suficientă".

 

 

"PSD îşi recunoaşte eşecul în domeniul educaţiei. Doamna Andronescu arată că ea conduce ministerul! Pe fondul presiunii publice cauzate de scandalurile de corupţie de la bacalaureatul din acest an, PSD e acum nevoit să îşi recunoască eşecul. De dragul imaginii, inamicul nr.1 al reformei în educaţie, doamna Andronescu, anunţă total neconvingător că trece de partea reformei. Un alt gest propagandistic care arată improvizaţia care a caracterizat dintotdeauna politica PSD în domeniul educaţiei. PDL a susţinut revenirea la examenul de admitere la facultate, dar ea trebuie să se producă îmbunătăţind finanţarea învăţământului universitar. PDL a susţinut revenirea la examenul de admitere la liceu, chiar şi cu menţinerea unui procent redus din notele de la gimnaziu", susţine vicepreşedintele PDL.

În opinia sa, pentru a avea relevanţă şi a constitui o măsură de creştere a performanţei prin competiţie, învăţământul gimnazial trebuie să ofere: evaluarea corectă a aptitudinilor; ghidarea copiilor spre forma de învăţământ cea mai potrivită, şanse egale la educaţie prin respectarea drepturilor elevilor în baza legii, cum ar fi decontarea transportului, motivarea profesorilor în funcţie de performanţă.

"Din aceste motive, o simplă modificare a paragrafului din Legea Educaţiei Naţionale, privind admiterea, cum doreşte doamna Andronescu, nu e suficientă. Nu ar face decât să cârpească un sistem care a fost afectat negativ de interesele electorale ale PSD sau de scandalurile cauzate de proasta gestionare a domeniului. Imaginea nu poate ţine loc de politici coerente", apreciază Raluca Turcan.
 

Vicepremierul Liviu Dragnea, preşedinte executiv al PSD, a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Sibiu, că în Biroul Permanent Naţional al PSD s-a cerut reintroducerea examenului de admitere la liceu şi facultate, într-o 'discuţie serioasă cu cei de la Educaţie'.

'S-a discutat în Biroul Permanent Naţional nu numai de către mine, mulţi colegi în Biroul Naţional al PSD au ridicat aceste chestiuni. S-a dezbătut destul de serios acest subiect, şi anume, educaţia în general, sistemul educaţional din România, deci nu o discuţie punctuală despre ce s-a întâmplat la nu ştiu care liceu, că i-au prins pe unii cu bani pe nu ştiu unde şi au cărat copiii cu autobuzele. Dincolo de acest lucru, s-a solicitat să se facă o analiză serioasă a unei abordări strategice şi complete a ceea ce vrem de la sistemul educaţional. (...) A fost o discuţie serioasă la noi în partid, în Biroul Permanent Naţional, unde erau prezenţi şi cei de la Educaţie, cei doi miniştri', a spus Dragnea, care s-a pronunţat "categoric" pentru reintroducerea examenului de admitere la liceu şi facultate.

Sursa: AGERPRES

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22