Raluca Turcan: Sporurile bugetarilor să nu fie mai mari de 20% din salariul de bază

Redactia | 10.03.2021

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat că intenționează să modifice legea salarizării astfel încât sporurile acordate bugetarilor să nu fie mai mari de 20% din nivelul salariului de bază.

Pe aceeași temă

Acestea ar trebui să nu fie mai mari de 20% din nivelul salariului de bază și să fie acordate pentru cei care muncesc la distanțe foarte mari sau în condiții extrem de periculoase iar a doua categorie de sporuri să fie motivaționale.

“Avem sporuri create ca artificii ca să crească salariile. Aceste sporuri fie vor fi reduse în sumă fixă, de obicei, iar acolo unde salariile chiar trebuie să crească, pentru că au fost lăsați în urmă, să crească pe grila de salarizare, să crească salariul de bază. Nu trebuie să inventezi sporuri care mai de care mai năstrusnice, ci mai degrabă ajuți omul să aibă un salariu de bază mai mare.

Sunt unele categorii care nu au fost introduse pe grila de salarizare. Am primit de la autoritățile publice locale solicitarea să fie și ei introduși pe grilă, pentru că salarizarea din primării, de exemplu, se face raportat la salariul primarului. Avem anomalii în care salarii dintr-o primărie micuță sunt mai mari decât într-o primărie, reședință de județ, uneori chiar mai mari decât în administrația centrală, ceea ce este nefiresc.

Intenționăm ca în aceste principii de bază să vină fiecare minister de linie și să ne spună cum trebuie facută politica în domeniile pe care le coordonează. Eu, ca ministru al Muncii, nu pot să intru în detaliu cu viziunea în politica salarială în Sănătate. Nu am cum să știu cum trebuie gandită cel mai bine aceasta.

Vom aștepta propuneri de la Educatie, Sănătate, Justiție, Interne, Apărare, cu solicitarea noastră să țină cont de aceste principii de bază. După ce avem viziunile pe fiecare categorie socio-profesională, mergem la Finanțe și vor spune «aceasta este anvelopa în care trebuie să vă încadrați și așezați-vă planul de majorări ulterioare salariale în funcție de asta».

Cred că trebuie să încheiem cu ipocrizia legată de sporurile inventate doar pentru a majora salariile. Politica noastră, în materie de salarizare în sistemul public, pleacă de la o mai bună ierarhizare pe grila de salarizare pentru categoriile socio-profesionale iar sporurile să se acorde nu mai mult de 20% din nivelul salariului de bază.

Sporurile să fie strict pe două dimensiuni. O categorie de muncă extremă, cum ar fi munca la distanțe foarte mari sau în condiții extrem de periculoase și una care să fie de sporuri motivaționale. În felul acesta vom avea o lege a salarizării unitare”, a declatat Raluca Turcan, marți seară, la B1TV.

Noua lege a salarizării ar urma să fie elaborată și adoptată într-un an de zile, potrivit declarațiilor ministrului Muncii, de luna trecută.

Liderul PNL și președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban, spunea că ar fi de acord cu acordarea sporurilor de maxim 20% “raportat la cheltuielile de personal ale operatorului principal de credite, raportat individual la fiecare salariat, fie raportat la salariul minim sau salariul mediu brut, ca să fie un procent în sumă fixă”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22