Pe aceeași temă
”Atacul de astă noapte a fost îndreptat împotriva ambasadei României.
A fost ținta (…) A fost un asalt, a fost o mașină capcană care apoi a fost urmată de un atac armat care a fost susținut timp de câteva ore și asta a și îngreunat sarcina echipei de salvare, de extragere a oamenilor din zonă, care s-a făcut spre dimineață.
Din fericire au reușit să îi scoată teferi, cu amendamentul că avem un coleg decedat, o tragedie pe care nu ne-am fi dorit să o avem, și un coleg rănit.
Colegul care a decedat era din echipa de securitate, era născut în 1977, un om foarte tânăr și nu putem decât să fim recunoscători și să plătim tribut pentru sacrificiul pe care l-a făcut. Și-a sacrificat viața ca să îi salveze pe ceilalți. Ne doare că a trebuit să își dea viața ca să îi apere pe ceilalți. Am transmis condoleanțe familiei, e ceva greu de imaginat.
Colegul rănit e tot un om tânăr, e tot din echipa de securitate și așteptăm să îl vedem în stare cât mai bună (…) Toți oamenii vor fi aduși în țară și va trebui să refacem sediul misiunii.
Au fost incendiate anexele, iar clădirea care a fost atacată este distrusă în proporție de 80%.
Au fost informați și domnul președinte și doamna prim-ministru. Absolut toate autoritățile au fost prezente, în alertă, am colaborat foarte bine cu Ministerul Apărării”, a spus Ramona Mănescu marți seară la Digi 24.
Un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a murit, iar altul a fost rănit grav în noaptea de 2 spre 3 septembrie, într-un atac terorist, anunță MAE.
Un vehicul a explodat în apropierea unei clădiri folosite de organizațiile internaționale, iar în urma deflagrației și-au pierdut viața 16 oameni și alți 119 au fost răniți.
„În cursul nopții de 2 spre 3 septembrie 2019, în cadrul campusului în care își desfășoară activitatea Ambasada României la Kabul a avut loc un atac terorist îndreptat împotriva cetățenilor străini. În urma atacului, un reprezentant al misiunii diplomatice a României la Kabul a decedat, iar altul a fost grav rănit. Cetățeanul român rănit urmează să fie transferat cât de curând posibil în Europa, în funcție de evoluția stării de sănătate, pentru a beneficia de asistență medicală de specialitate”, transmite MAE.
Românul rănit urmează să fie transferat cât de curând posibil în Europa, în funcție de evoluția stării de sănătate, pentru a beneficia de asistență medicală de specialitate.
MAE arată că „atât șeful misiunii diplomatice, cât și șeful echipei de pază din cadrul ambasadei au fost evacuați într-o bază militară din apropiere, fiind în afara oricărui pericol”.
„Reprezentantul Ambasadei României la Kabul rămâne în contact cu Centrala Ministerului Afacerilor Externe și cu toate autoritățile competente în vederea repatrierii trupului neînsuflețit, precum și a transferului, în condiții de siguranță, a cetățeanului român rănit. Ministerul Afacerilor Externe condamnă în termenii cei mai fermi atacul terorist și reiterează sprijinul României în lupta împotriva terorismului, în toate formele sale de manifestare”, subliniază MAE.
Cinci atacatori au fost uciși, iar operațiunile de căutare și salvare s-au desfășurat până la 05.00 dimineața.
Atentatul, care a fost revendicat de talibani, a avut loc în apropierea unui vas complex din Zona Verde, care adăpostește agenții umanitare și organizații internaționale.