Raport al Guvernului Bolojan despre administrația Ciolacu: A cheltuit cu bugetarii 9,4% din PIB

Redactia | 08.05.2026

Guvernul Bolojan a publicat, vineri, un amplu raport privind eficiența administrației publice, potrivit căruia cheltuielile de personal s-au ridicat la 164,6 mld. lei, reprezentând 9,3% din PIB.

Pe aceeași temă

La nivelul anului 2024, România avea peste 1,2 milioane de angajați la stat în aproape 14.000 de instituții și cheltuieli de personal de peste 164 miliarde lei.

Statul are în subordine 1.735 de companii, dintre care 314 sunt clasate ca „inactive”, adică sunt în stare de faliment, insolvență, lichidare, dizolvare sau insolvabilitate.

Cheltuielile de personal s-au ridicat la 164,6 mld. lei, reprezentând 9,3% din PIB, comparativ cu 8,3% în 2023, bazat pe același indicator al bugetului de stat

Pentru prima dată în România, la nivelul Guvernului a fost realizată o radiografie de ansamblu a statului român: administrația locală, centrală și companiile de stat. 

„Raportul privind Analiza Eficienței Administrației Publice Centrale și Locale fost elaborat la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului în cursul anului 2025, pe baza celor mai recente date oficiale disponibile la momentul redactării, aferente anului 2024.

Administrația publică a funcționat, în mod sistematic, fără transparență reală, cu resurse publice gestionate departe de ochii contribuabililor și date esențiale despre dimensiunea și costul aparatului administrativ dispersate între instituții, fără o imagine de ansamblu accesibilă publicului. Raportul de față este materializarea concretă a angajamentului de transparentizare a activității statului: o radiografie amplă, bazată pe date oficiale, pusă la dispoziția fiecărui cetățean”, se arată în Raportul privind Analiza Eficienței Administrației Publice Centrale și Locale, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.

Demersul colectării și prelucrării datelor a fost de durată pentru că bazele de date sunt fragmentate, motiv pentru care acuratețea este de 95%. Este încă o dovadă a necesității digitalizării, a precizat Guvernul.

Potrivit raportului, numărul posturilor din cadrul tuturor instituțiilor publice, la sfârșitul lunii aprilie 2025:

  • Posturi aprobate – 1.511.900

  • Posturi ocupate – 1.287.381

  • Posturi vacante – 224.519

  • Nr. posturi remunerate – 1.255.381

  • Nr. posturi ocupate de persoane care cumulează salariu + pensie – 14.522

Numărul de salariați unici asigurați în cadrul tuturor instituțiilor publice este de 1.102.010 persoane, după eliminarea dublurilor.

Potrivit raportului, 199.125 persoane care lucrează în instituții și companii de stat au două sau mai multe contracte individuale de muncă, fie doar la stat, fie și în sectorul privat. Un număr de 104.171 salariați au două sau mai multe contracte de muncă în cadrul unor instituții sau companii de stat.

În total, în România sunt 13.931 de instituții publice.

Realizatorii Raportului menționează că, deși în 2000 România avea poate cel mai mic număr de angajați la stat din totalul angajaților din țară, se observă o creștere semnificativă în anul 2020, depășind media europeană.

”Administrația publică din România rămâne fragmentată și supradimensionată în raport cu rezultatele obținute, iar lipsa unei corelări clare între resursele alocate, performanță și impact conduce la ineficiență și risipă. Fondurile publice sunt distribuite inechitabil, fără criterii clare, accentuând decalajele teritoriale. Sectorul companiilor de stat este marcat de dezechilibre, numeroase entități fiind menținute prin subvenții fără legătură cu performanța”, se arată în concluziile Raportului.

 Un alt aspect critic se referă la companiile care au înregistrat pierderi financiare în anul 2024:

  • În rândul companiilor nesubvenționate, există 223 de entități care au înregistrat pierderi, cu cheltuieli de personal cumulate de aproximativ 1,1 miliarde lei.

  • În schimb, 43 de companii subvenționate au raportat pierderi în același an, însă cheltuielile lor cu personalul însumează 5,4 miliarde lei. Prin urmare, doar aceste 43 de companii însumează:

    -17% din cheltuielile totale de personal în întregul sector al companiilor de stat;

    -37% din totalul cheltuielilor de personal al companiilor subvenționate.

Criza de guvernanță a datelor face foarte dificilă evaluarea corectă și planificarea eficientă.

”Este incontestabil că a existat un progres al entităților de stat (instituții și companii) în optimizarea și eficientizarea cheltuielilor. Sunt numeroase exemple de bune practici unde autorități publice performează, atât prin creșterea veniturilor din surse multiple cât și prin reducerea cheltuielilor care nu aduc beneficii comunității”, se precizează în raport.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22