Raport asupra cauzelor PRABUSIRII cursei MH17 in estul Ucrainei: Nu există dovezi privind o EROARE tehnică sau umană. Avionul s-a DIZLOCAT in zbor, străpuns de un mare numar de proiectile

P.c. | 09.09.2014

Pe aceeași temă

Conform primului raport privind prăbuşirea cursei MH17 în estul Ucrainei, întocmit de Biroul olandez de Anchetă pentru Securitate (OVV), nu există "dovezi privind o eroare tehnică sau umană"  care ar fi cauzat prabusirea avionului. Raportul precizeaza ca avionul a fost lovit de "numeroase obiecte" care l-au străpuns, fiind disclocat “in bucati” in zbor, relateaza AFP, conform Mediafax.

 

Potrivit raportului intermediar întocmit de experţii olandezi şi dat publicităţii marţi, Boeingul companiei Malaysia Airlines, care asigura cursa MH17 pe ruta Amsterdam-Kuala Lumpur, s-a dezmembrat în aer, după ce a fost lovit de "numeroase obiecte" care "au străpuns avionul cu mare viteză".

 

Anchetatorii olandezi s-au bazat pe informaţiile înregistrate de cutiile negre, cele primite de la controlorii de trafic aerian, pe imagini din satelit şi fotografii de la locul prăbuşirii, pentru a redacta acest raport preliminar.

 

Experţii au precizat că avionul "s-a dezmembrat în aer probabil ca urmare a daunelor structurale cauzate de un număr mare de obiecte cu mare viteză care au străpuns aeronava din exterior".

 

CITITI SI: Cursa MH17 zbura la o altitudine cu 1.000 de metri mai mică decât era prevăzut în planul de zbor - ministrul olandez de Externe

 

Înregistrările cutiilor negre nu au prezentat nici un indiciu privind existenţa unei erori tehnice sau a unei situaţii de urgenţă, potrivit experţilor.

 

Raportul intermediar nu atribuie vreo vină sau responsabilitate pentru catastrofă, însă o anchetă penală separată este efectuată de procurorii din Haga. Biroul de anchetă a precizat că se aşteaptă ca raportul final să fie publicat în termen de un an.

 

Boeingul 777 s-a prăbuşit între Krasni Luci, în regiunea Lugansk, şi Şahtarsk, în regiunea Doneţk, la 17 iulie. Toate cele 298 de persoane aflate la bord, între care 193 de cetăţeni olandezi, au murit în urma prăbuşirii avionului malaysian.

 

Ucraina şi Occidentul i-au acuzat pe separatiştii proruşi că au doborât avionul cu un sistem antiaerian de tip Buk, iar Moscova şi insurgenţii acuză Kievul.

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22