Raport devastator al Comisiei de la Veneția pentru modificările din codurile penale

Laurentiu Gheorghe | 22.10.2018

Comisia de la Veneția a publicat raportul privind modificările aduse de PSD-ALDE-UDMR codurilor penale, care recomandă o reevaluare în integralitatea lor a celor două legi, și face de asemenea câteva observații punctuale pentru unele articole.

Pe aceeași temă

 

 

”Modificările propuse la articolul 297 par să creeze într-adevăr, fără o justificare convingătoare, premisele pentru o dezincriminare de facto a multor fapte având legătură cu infracțiunea de abuz în serviciu. Așa cum au subliniat mai mulți interlocutori în timpul misiunii Comisiei de la Veneția în România, aceste modificări vor face mult mai greu dacă nu imposibil de investigat și de condamnate persoane pe baza acestei acuzații”, se arată în raportul de 36 pagini al Comisiei de la Veneția pe marginea modificărilor la Codul Penal și la Codul de Procedură Penală adoptate în sesiunea plenară din 19-20 octombrie, scrie G4Media.

 

”Aceasta intră în contradicție atât cu obligațiile internaționale ale României în materie de anti-corupție cât și cu eforturile țării în această direcție, dar și cu standardele statului de drept. Având în vedere aceste observații, modificările propuse la articolul 297 paragraful 1 ar trebui revăzute în lumina comentariile de mai sus și din perspectiva obligațiilor României în materia instrumentelor internaționale anti-corupție”.

 

Din raportul Comisiei:

 

"Raportul subliniază că, deși dezbaterea s-a focusat pe riscul pe care îl presupun modificările pentru lupta împotriva corupției, impactul este mult mai larg. Însă, Comisia ar vrea să atragă atenția de la început că impactul potențial al acestor amendamente este mult mai largă: ar putea impacta sistemul de justiție în sfera penală și eficiența operațiunilor, în special anchetarea unor cauze complexe și grave.

 

Consecințele amendamentelor trebuie văzute într-un context mai larg, în conexiune și cu amendamentele la legile justiției. Cele două rapoarte trebuie citite împreună.

 

Din moment ce aceste numeroase amendamente au fost adoptate foarte rapid, există ambiguități sau aspecte interpretabile, ale căror efecte vor fi observate doar când se vor aplica în cazuri individuale."

 

Observații din raport:

 

"Transparența insuficientă a comisiei speciale a făcut dificil pentru părțile interesate să urmărească și să contribuie la discuții.

 

Mai mult, dezbaterea a fost extrem de rapidă în plenul celor două camere.

 

În final, Comisia nu poate să ignore faptul că Parlamentul a adoptat aceste amendamente controversate având în vedere că ele vor afecta în mod direct procedurile juridice în curs în care sunt implicați anumiți parlamentari."

 

Modificări recomandate de Comisia de la Veneția:

 

La Codul de procedură penală:

 

- să reevalueze modificarea per total a acestei legi, pentru a se asigura că reforma nu va avea un impact negativ;

 

- să modifice substanțial regulile privind comunicarea legate de anchete în curs (art. 4); începerea urmăririi penale (art. 305); limitarea probelor și imposibilitatea folosirii unor anumite tipuri de probe (articolele 139, 143, 153 și 168); dreptul de a fi informat și de a participa la toate acțiunile procurorilor (art. 83 și 92);

 

- să reconsidere dispozițiile finale și tranzitorii.

 

La Codul penal:

 

- Să modifice prevederile privind infracțiunile de corupție, în special mita (art. 290) - opinia subliniază că amendamentul ar descuraja pe cei care au dat mită să coopereze cu procurorii prin modificarea care limitează la un an de zile posibilitatea ca cel care denunță o dare de mită să beneficieze de clemență;

 

- Traficul de influență și cumpărarea de influență (art. 291 și 292), delapidarea (295) 

 

- Abuzul în serviciu (art. 297): "Modificările propuse par a intenționa să creeze premisele unei dezincriminări de facto a multor fapte care ar duce la infracțiunea de abuz în serviciu; asta va face mult mai dificil, practic imposibil să anchetezi și să condamni persoane pentru această infracțiune. Este o contradicție atât cu obligațiile internaționale ale României, cât și cu cerințele unui stat de drept. Amendamentele aduse art. 297 ar trebui reevaluate"

 

- Să modifice unele prevederi cu un impact mai general, precum prescripția faptelor (art. 154-155) - potrivit opiniei, există riscul ridicat ca unele cauze complexe să fie prescrise înainte ca procesul să se încheie, mărturia mincinoasă (art. 273) și compromiterea intereselor justiției (art. 277);

 

- Să amendeze propunerile vizând confiscarea extinsă (art. 112^1) și definiția funcționarului public (art. 175), pedepsele accesorii (art 65) pentru a le aduce în linie cu obligațiile internaționale ale țării.

 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22