Pe aceeași temă
În acest moment, situația la nivel național a infectărilor cu COVID-19 este stabilă, cu un trend descendent in ultimele 60 de zile, atât în ceea ce privește numărul de cazuri confirmate, cât și cel al deceselor, ratei de pozitivitate si numărului de pacienți internați la terapie intensivă. Media cazurilor noi s-a stabilizat în jurul valorii de 40 cazuri pe zi, arată INSP.
Totuși, la nivel internațional situația este mai gravă, din cauza apariției unor noi variante de virus.
„Situația pare foarte gravă în mai multe țări terțe din afara Europei, dar începe sa se înrăutățească si in statele din zona Europei atât in contextul răspândirii variantei Delta cat si al renunțării la masurile de limitare”, arată INSP.
În aceste condiții, la sfârșitul lunii iulie 2021 se estimează că în România se vor înregistra, în medie, între 20 - 200 cazuri noi pe zi.
INSP arată că, în această situație vaccinarea trebuie sa se afle în continuare în centrul strategiei de gestionare a COVID-19, pentru reducerea numărului îmbolnăvirilor, deceselor și spitalizărilor.
„Prin vaccinare, mai puține persoane vor dezvolta boala COVID-19, iar cei care o fac sunt mult mai puțin susceptibili de a fi spitalizați sau de a deceda. Cu toate acestea, nu toți cei cărora le este destinat vaccinul îl vor face și există unele categorii populaționale, cum ar fi copiii, pentru care vaccinul nu este încă autorizat. Chiar și atunci când sunt vaccinați, există încă șansa ca persoanele să contacteze virusul și să-l transmită. Niciun vaccin nu este 100% eficient și, la fel ca toate virusurile, SARS CoV2 poate dezvolta mutații”, arată INSP.
Până în 9 iulie 2021, la nivel național, au fost administrate peste 9.100.000 de doze de vaccin. Peste 4.640.000 de persoane sunt vaccinate cu schema completă, iar 170.000 au făcut doar prima doză de vaccin.
Îngrijorător este faptul că acoperirea vaccinală nu depășește 40% la nicio grupă de vârstă. În ceea ce privește grupele de vârstă cu risc de dezvoltare a unor forme mai severe de boală, cei peste 60 de ani, în medie doar una din 3 persoane eligibile a ales să se vaccineze.
Aceasta, în condițiile în care varianta Delta, mai contagioasă, ar urma să devină dominantă în Europa – și în România – la sfârșitul lunii august, spunea recent ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.