Pe aceeași temă
In raportul ce urmeaza a fi publicat marti se specifica ca alegerile prezidentiale au dus la la intarzierea dezbaterilor parlamentare privind Codurile de procedura civila penala a caror adoptare va fi un pas important in realizarea reformei.
Potrivit Raportului, rezultatele obtinute in reforma justitiei sunt limitate, in vreme ce combaterea coruprtiei la nivel inalt este inca insuficienta.
Raportul interimar al CE noteaza, de asemenea, faptul ca pedepsele aplicate pentru fapte de mare coruptie sunt prea indulgente, in mai mult de jumatate din astfel de cazuri fiind aplicate pedepse minime. Mai mult, procesele penale inregistreaza durate lungi, in toate cazurile de mare coruptie invinuitii invocand, cel putin o data, exceptia de neconstitutionalitate. Desi cel mai adesea aceasta exceptie este respinsa de Curtea Constitutioanala, invcarea ei duce la tergiversarea si intarzierea proceselor, uneori chiar si cu sase luni.
Sistemul judiciar a suferit mari pierderi de personal, in contextul protestelor de anul trecut, se mai arata in Raport.
Raportul noteaza eficienta Agentiei Nationale de Integritate care si-a extins cu succes acitivtatea si coopereaza cu doua agentii neguvernamentale in domeniul activitatilor de prevenire si a cresterii gradului de constientizare. La polul opus, este criticata activitatea Consiliului National de Integritate, care nu si-a exercitat eficient atributiile.
Un pas important in reformarea justitiei este adopatarea Codurilor de procedura penala si vicila. In raport Romaniei i se cere sa intensifice eforturile pentru adoptarea acestor coduri si sa adopte legislatia de pjnere in aplicare, alaturi de studiile de impact care se impun. Romania a amanat adopatarea codurilor din cauza unei perioade electorale prelungite.
In raport este apreciata activitatea DNA (Directiei Nationale Antocoruptie). DNA este un punct pozitiv in raport, unde se precizeaza ca aceasta a avut rezultate in urmarirea administrativa a incompatibilitatilor, a conflictelor de interese si a averilor nejustificate.
Mark Gray, purtatorul de cuvant al Comisiei, referitor la acest capitol al evaluarii justitiei, a decalarat ca, in ciuda acestor realizari "rezultatele concrete nu pot fi inca demonstrate".