Rareș Bogdan: Venim cu un premier PNL.Despre dorința Cîțu de a fi premier: Nu ne blocăm într-un nume

Redactia | 11.11.2021

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, joi, că liberalii doresc „exclusiv'” un premier din acest partid şi a subliniat că nu va fi blocată constituirea unui guvern într-un nume.

Pe aceeași temă

„PNL a intrat în aceste negocieri după o şedinţă destul de furtunoasă în cadrul BPN. (...) Cert este că nu avem în momentul acesta mandat să discutăm rotativa, adică să discutăm modelul israelian sau al instituţiilor europene, al Parlamentului European şi al Comitetului Regiunilor, care implică, practic, la doi ani şi jumătate în cazul Parlamentului European, rotativa, respectiv în cazul S&D, PPE; sau în cazul noii puteri de la Tel Aviv, rotativa în cazul premierului. Nu se pune problema asta. PNL nu a intrat în aceste negocieri cu mandat BPN pentru a accepta rotativa. Venim cu premier exclusiv PNL”, a spus Rareş Bogdan la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

El a fost întrebat dacă liberalii nu renunţă la nominalizarea lui Florin Cîţu pentru funcţia de premier.

„Florin Cîţu este preşedintele PNL şi, conform hotărârilor Consiliului, este propunerea de premier, dar nu vom bloca constituirea unui guvern pentru România într-un nume. PNL ia în calcul orice scenariu în cazul în care nu va avea prima dată premierul. De asemenea, acesta trebuie să fie exclusiv membru al PNL. Nu poate să fie independent. Eu am şi anunţat în cadrul negocierilor că în cazul în care va fi un independent, eu mă voi opune şi am suficientă influenţă în BPN să blochez această chestiune. (...) Nicolae Ciucă poate fi un nume, dar nu noi alegem asta, ci preşedintele României. Vom discuta în cadrul PNL şi vom merge cu o soluţie după ce vom sta de vorbă şi cu eventualii noştri parteneri de guvernare. Dacă domnul preşedinte al României consideră că Nicolae Ciucă poate fi o soluţie, poate fi şi Nicolae Ciucă. Nu se rupe partidul nici dacă e Bode, nici dacă e Flutur, nici dacă e Iulian Dumitrescu, nici dacă e Rareş Bogdan, nici dacă e Emil Boc, nici dacă e Florin Cîţu, nici dacă e Dan Motreanu. Oricine dintre aceştia pot fi şi nu se rupe partidul. Nu poate fi Ludovic Orban”, a afirmat Rareş Bogdan.

Trei preşedinţi de filială, a susţinut acesta, l-au anunţat că se vor opune modelului de rotaţie a premierilor şi că acceptă doar premier de la PNL, reînceperea discuţiilor cu USR sau să fie în Opoziţie.

„Chestiunea unui premier PSD acum, primul premier, este exclusă în cadrul PNL. Nu va trece o astfel de propunere prin BPN. De asemenea, chestiunea unui premier prin UDMR nu se pune problema. PNL merge pe ideea unui premier liberal care să fie acceptat atât de PNL, cât şi de către eventualii noştri colegi de coaliţie, dar mai ales să fie propunerea făcută de preşedintele României, care are apanajul constituţional”, a afirmat liberalul.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22