Pe aceeași temă
În discursul de la Consiliul Național al PSD, de duminică, Viorica Dăncilă a afirmat că, „în alți ani” România ar fi fost sancționată în Uniunea Europeană „numai pentru că suntem o ţară din estul Europei”.
„Îmi doresc ca România să fie tratată aşa cum trebuie, România să nu se mai încadreze în ţările de mâna a doua, România să fie respectată şi cred că pentru acest lucru trebuie ca fiecare dintre noi să ne aducem contribuţia. Eu, în calitate de premier, am să cer pentru ţara mea să fie întotdeauna tratată cu demnitate, să fie întotdeauna respectată şi să nu se mai întâmple, aşa cum a fost în alţi ani, să acceptăm ceea ce ni se impune, fără a avea propria noastră opinie, să acceptăm să fim criticaţi, când cu toţii ştim că nu merităm acest lucru, să acceptăm să fim sancţionaţi numai pentru că suntem o ţară din estul Europei", a afirmat, duminică, Dăncilă, citată de Agerpres.
Luni, la briefingul de la Bruxelles al Comisiei Europene, purtătorul de cuvânt al CE, Margaritis Schinas, a fost chestionat de o jurnalistă despre declarația Vioricăi Dăncilă.
„Cei care spun aceste lucruri ar trebui să știe că, dacă există o instituție care a discutat în mod constant despre Nevoia de a conecta estul cu vestul, aceasta este Comisia Europeană. Și Jean-Claude Juncker (președintele CE - n.r.), prin discursul său despre Starea Uniunii, cu toată munca pe care am depus-o pentru a ne asigura că nimeni nu este lăsat în urmă și cu toate investițiile noastre pe probleme specifice cum ar fi calitatea dublă a produselor alimentare... Deci, sincer, cei care spun aceste lucruri ar trebui mai degrabă să ne urmărească mai îndeaproape”, a răspuns reprezentantul Comisiei Europene.