Ratingul de credit al Rusiei retrogradat de agentia Standard and Poor s

P.c. | 27.01.2015

Pe aceeași temă

Ratingul de credit al Rusiei, a fost redus la BB+, cu perspectivă negativă, de catre Agenţia de evaluare financiară Standard&Poor’s (S&P). Rusia este considerata o tara nerecomandată pentru investiţii. Rusia, unul dintre cei mai mari exportatori de petrol din lume, se află pe punctul de intra în recesiune economică, după ce preţul petrolului a scăzut la cel mai jos nivel din 2009 până în prezent, relateaza Mediafax.

 

"Flexibilitatea politicii monetare a Rusiei a devenit mai limitată, iar perspectivele de creştere economică au scăzut", se arată într-un comunicat al agenţiei S&P, transmite Bloomberg.

 

În plus, economia rusă a fost afectată de sancţiunile impuse Moscovei de către Statele Unite şi Uniunea Europeană, din cauza conflictului din Ucraina, măsuri care au limitat accesul companiilor din Rusia la finanţare pe pieţele financiare internaţionale şi au scăzut interesul investitorilor pentru piaţa rusă.

 

Moneda rusă s-a depreciat cu 46% faţă de dolar anul trecut, în timp ce, în urma anunţului agenţiei de rating, rubla a scăzut cu 6,6%, la 68,7990 unităţi pentru un dolar.

 

CITITI SI: UE: Noi SANCTIUNI pentru Rusia dupa atacul separatistilor in MARIUPOL

 

Ministrul rus de Finanţe, Anton Siluanov, a afirmat că această acţiune a S&P arată "un pesimism excesiv"."Nu există niciun motiv ca să dramatizăm situaţia. Decizia nu ar trebui să aibă un impact serios pe piaţa de capital, întrucât jucătorii de pe piaţă se aşteptau deja la riscurile unei retrogradări a ratingului de credit al Rusiei", a declarat Siluanov.

 

La jumătatea lunii ianuarie, şi Moody’s a scăzut ratingul Rusiei cu o treaptă, de la Baa2 la Baa3, cu doar un nivel deasupra categoriei "junk", nerecomandate pentru investiţii.

 

Oficialii ruşi încearcă să limiteze cea mai mai gravă criză monetară pe care o traversează Rusia de la criza datoriilor din 1998 până în prezent. În acest sens, vicepremierul Igor Shuvalov a anunţat că guvernul de la Moscova pregăteşte un plan anticriză în valoare de 1.400 de miliarde de ruble.

 

S&P estimează că economia rusă va creşte cu aproximativ 0,5% pe an până în 2018, încetinind semnificativ faţă de precedenţii patru ani, când produsul intern brut a avansat cu 2,4% anual. Ministerul Economiei din Rusia a avertizat că economia s-ar putea contracta cu 4.5% în acest an, dacă preţul petrolului rămâne în jurul valorii de 45 de dolari pe baril.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22