RAZBOI Ucraina. ASALT în toate direcțiile în estul tarii: ARMATA ucraineană a ajuns în centrul Luganskului

D.g. | 19.08.2014

Pe aceeași temă

Forțele ucrainene continuă să progreseze în operațiunea lor specială desfășurată în estul Ucrainei, ajungând până în centrul orașul Lugansk - capitala regiunii cu același nume și unul dintre ultimele bastioane ale separatiștilor proruși în estul Ucrainei, a anunțat luni seara purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Națională și Apărare, Andrii Lâsenko, într-o intervenție la postul de televiziune ICTV, potrivit Ukrainska Pravda și Unian, citate de Aagerpres.

Armata 'a încercuit orașele-cheie din Donbas' (zonă care include regiunile Donețk și Lugansk), pregătindu-se de etapa finală a operațiunii pentru eliberarea Donețkului de rebeli.

Separatiștii au început să acționeze mai agresiv pentru că ei simt că, în curând, va veni sfârșitul 'la care cu toții visăm', a spus oficialul ucrainean.

'Unele unități ale noastre au ajuns încă de luni în partea centrală a Luganskului. Luptele se duc deja pe străzile orașului', a precizat acesta. De asemenea, batalionul 'Donbas' a intrat luni în orașul Ilovaisk, ultimul punct-cheie spre Donețk, unde marți continuau luptele cu rebelii.

La 15 august, trupele guvernamentale au încercuit complet Lunganskul și au tăiat toate comunicațiile, inclusiv auto, între rebelii de aici și cei din Donețk.

La 17 august, Brigada nr.95 a forțelor armate ucrainene a preluat controlul asupra orașului Yasinovataya în regiunea Donețk.

Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, a anunțat luni o schimbare în strategia sa militară pentru conflictul în estul Ucrainei, într-o reuniune cu responsabili ai forțelor de ordine. Până acum, tactica utilizată de comandamentul militar ucrainean a fost încercuirea și asedierea principalelor bastioane ale insurgenților proruși, în timp ce armata avea mari dificultăți atunci când venea vorba să intre în orașe, unde luptele se soldau cu numeroase victime.

Liderul ucrainean a cerut o 'regrupare a forțelor' pentru izolarea zonelor controlate de insurgenți și pentru 'a împiedica livrarea de arme și echipamente' dinspre frontiera cu Rusia, din care o parte este încă sub controlul separatiștilor.

Vladimir Kononov, comandantul rebelilor din Donețk, care l-a înlocuit în funcție pe Igor Ghirkin, despre care se spune că ar fi colonel GRU (Serviciul de informații al armatei ruse), a declarat luni că autoritățile de la Kiev vor încerca să preia controlul Donețkului, indiferent de mijloace și de numărul victimelor în rândurile civililor, până în 24 august, dată la care Ucraina își sărbătorește Ziua Națională, potrivit Ria Novosti.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2026 Revista 22