Razboiul pentru controlul Realitatea Tv. Schwartzenberg i-a reziliat lui Ghita contractul de management, acesta i-a luat 80% din jurnalisti la firma lui

Fara Autor | 07.10.2011

Pe aceeași temă

Contractul de management al lui Sebastian Ghiță a fost reziliat joi dimineață, dar acesta sustine ca o astfel de decizie poate fi pronuntata doar de instanta si ca are de recuperat de la Realitatea TV o investiție de 30 de milioane de euro, motiv pentru care ar putea cere falimentul companiei, asezindu-se la masa credala.  Ghita a declarat la B1 TV ca 600 din cei 800 de angajati ai Realitatii si-au inaintat demisia si au semnat contracte cu RTV Satellite, firma controlată de el.

Contractul de management al lui Sebastian Ghiță a fost reziliat joi dimineață de RoVIGo S.P.R.L, administratorul judiciar numit de Tribunalul Bucuresti pentru Realitatea Media (compania care deține Realitatea TV). Potrivit unui comunicat, se anunta denunțarea contractului de management încheiat în 24 octombrie 2010 între Realitatea Media și Asesoft International (firma controlată de Sebastian Ghiță), pe o perioadă de cini ani.

În comunicat, RoVIGo susține că denunțarea contractului își va produce efectele de la data primirii notificării. Elan Schwartzenberg, proprietarul Realitatea Media, a confirmat informația.

 

Am avut niste discutii cu colegii de acolo, oamenii trebuie sa faca ce cred ei ca le e mai bine in viata si in cariera
Sebastian Ghita

Ghita a luat 80% din jurnalisti

Sebastian Ghita a spus, joi seara, la postul B1 Tv, ca 600 din cei 800 de angajati care lucrau si pentru Realitatea Media si pentru RTV Satellite si-au dat demisia de la Realitatea Media in cursul zilei. De asemenea, omul de afaceri a confirmat si intentia sa de a face un nou post de televiziune, cu jurnalistii de la Realitatea Tv.

"E o chestiune care, ma rog, probabil va continua. Am avut niste discutii cu colegii de acolo, oamenii trebuie sa faca ce cred ei ca le e mai bine in viata si in cariera", a declarat Sebastian Ghita intr-o interventie telefonica la B1 Tv, admitand ca "vorbim de vreo 600 de oameni" care si-au inaintat, joi, demisia de la Realitatea Media.

"Pana am ajuns eu acolo, oamenii nu isi luasera salariile multa vreme. Voi da acum toate actiunile de la RTV Satellite jurnalistilor. Deocamdata, discut cu angajatii despre o companie care sa le plateasca salariile si consider ca aceasta companie poate livra servicii catre un detinator de licenta", a spus Sebastian Ghita.

Rugat sa fie mai explici, omul de afaceri, care a asigurat, aproape un an, managementul Realitatea, prin Asesoft International, a admis ca o noua televiziune, cu resursele de la Realitatea Tv, ar fi una dintre optiuni.

Tot joi, Sebastian Ghita spusese pentru HotNews.ro ca "Asesoft are o licenta TV si poate emite cu sau fara opozitia domnilor Vintu si Schwartzenberg". El nu a precizat despre ce licenta este vorba, dar s-a speculat ca ar fi in spatele firmei Ridzone Computers - Targu Jiu, ce detine licenta pentru un post numit RTV. La Registrul Comertului, in Ridzone Computers figureaza ca asociati doua persoane fizice, Raitaru Ionut-Daniel si Raitaru S. Maria-Madalina. In datele publice afisate pe site-ul CNA, Asesoft si Sebastian Ghita nu figureaza ca detinand licente audiovizuale.

Intr-un mesaj pe care l-a trimis, in cursul zilei de joi, angajatilor Realitatea, Sebastian Ghita scria ca "in stilul sau, SO Vintu a pacalit o multime de parteneri si creditori privati si de stat, care nu mai pot si nu mai doresc sa lucreze cu compania Realitatea Media. Pentru ca noul administrator nu a reusit sa ajute in aceasta situatie, am construit aceasta companie numita RTV. Datoria mea este ca statia sa emita, iar voi sa aveti un loc de munca sigur, cu taxele la stat platite. In compania RTV Satellite organizarea ramane cea agreata deja", a spus Ghita.

 

Eu vorbesc cu oamenii sa nu plece. Realitatea Media va continua sa emita, cine vrea sa ramana este mai mult decat binevenit sau, mai degraba, "bineramas". Nu cred ca oamenii normali la cap vor sa plece sa faca un alt 10TV. Cred ca majoritatea nu vor pleca, nu e logic. De luna aceasta compania va fi capabila sa le dea salariile, din publicitate.
Sorin Enache

Sorin Enache: Nu cred ca oamenii normali la cap vor sa plece sa faca un alt 10 Tv. Realitatea va continua sa emita

Directorul general Realitatea Media, Sorin Enache, a aratat ca majoritatea angajatilor vor fi platiti in octombrie prin Realitatea Media, ca publicitatea intra din nou prin aceasta companie si ca in disputa cu Asesoft cea mai confuza situatie este cea legata de spatiu.

"Eu vorbesc cu oamenii sa nu plece. Realitatea Media va continua sa emita, cine vrea sa ramana este mai mult decat binevenit sau, mai degraba, "bineramas". Nu cred ca oamenii normali la cap vor sa plece sa faca un alt 10TV. Cred ca majoritatea nu vor pleca, nu e logic. De luna aceasta compania (Realitatea Media - n.r.) va fi capabila sa le dea salariile, din publicitate", a spus Enache pentru HotNews.

Enache a precizat ca  "pana de curand am avut conturile blocate, salariatii, in mare parte, si-au luat salariile de pe diverse firme din Asesoft. Salariile pe luna august au fost luate pe RTV Satellite, inainte cred ca pe Asesoft".

Cea mai complicata este situatia spatiului, dupa ce, Asesoft a preluat de la Coresi contractul pe spatiu, iar o cerere a Coresi ca Realitatea sa evacueze sediul a fost respinsa de tribunal acum doua luni.

"Administratorul judiciar Rovigo considera ca acest lucru inseamna relocare tacita, daca nu am fost evacuati. Realitatea Media fiind in insolventa, datoria catre Coresi intra la masa credala. Estimez ca mai dureaza minim o luna pana cand Realitatea Media se va muta in noul sediu acordat de Willbrook", spune Enache.

In ce priveste rumorile referitoare la licenta, Enache a precizat ca  Rovigo a decis sa trimita la CNA o adresa prin care sa previna consiliul in legatura cu eventuale incercari de a prelua postul. Adresa se referea la orice, inclusiv la RTV Targu Jiu (post a carui licenta este detinuta de o firma care se speculeaza ca l-ar avea in spate pe Sebastian Ghita). Marcile Realitatii, inclusiv RTV, sunt inregistrate de Realitatea Media la OSIM.

Razboiul Ghita-Vintu sau "Cu Nasul la psihiatru"

Ultimul episod al luptei pentru preluarea postului Realitatea s-a desfasurat joi, cind reprezentantii administratorului judiciar, Rovigo, au incercat sa intre in sediul postului de televiziune, dar au fost opriti de bodyguarzi. Ca raspuns, Rovigo a sesizat politia, a scris reportervirtual.ro.

Aceeasi sursa citeaza un mesaj intern al lui Elan Schwartzenberg, potrivit caruia "activitatea SC Realitatea Media se va desfasura in continuare in conditii normale"; "Conducerea S.C. REALITATEA MEDIA S.A. este asigurata de Irina Chirica – Presedinte Executiv si de Sorin Enache – Director General. Coordonarea activitatii departamentelor care formeaza structura functional-organizatorica a Societatii este asigurata de urmatoarele persoane: Roxana Niculescu - PROGRAME, Cristian Coman - STIRI, Sorin Negulescu - PRODUCTIE, Cristian Nedelcu - TEHNIC, Sorin Kosz - ON LINE, Alin Petran - RETEA, Richard Tufeanu - IT, Catalin Ilie - LOGISTICA, Mihaela Antofi - RESURSE UMANE, Toni Teau - FINANCIAR, Catalin Cocean - LEGAL" le-a scis Schwartenberg angajatilor.

Un alt repisod din aceasta batalie s-a consumat săptămâna trecută, cind Sorin Ovidiu Vîntu a susţinut că şi Sebastian Ghiţă ar fi pus la cale asasinarea sa. Ghiţă i-a răspuns ironic: "Cei de la Hollywood, când au turnat , au greşit distribuţia: în locul lui de Niro trebuia ales domnul Vîntu!".

SOV a făcut declaraţiile tocmai la procesul în care el este judecat pentru şantajarea şi ameninţarea lui Sebastian Ghiţă cu moartea. Relaţiile dintre Vîntu şi Ghiţă sau răcit în primăvară, pentru ca apoi SOV să vândă, cel puţin oficial, Realitatea Media, lui Elan Schwartzenberg.

 

 

 

 

 

 

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22