Rădulescu-mitralieră spune care sunt motivele pentru care Iohannis e acuzat de înaltă trădare

Dora Vulcan | 06.08.2018

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu spune că partidul din care face parte are suficiente argumente pentru a-l acuza pe președintele Klaus Iohannis de trădare națională și este de părere că suspendarea trebuia făcută înainte ca Iohannis să o demită pe Laura Codruța Kovesi.

Pe aceeași temă

 

 

 

Deputatul s-a declarat convins într-un interviu acordat Digi 24 că Iohannis ar fi avut informații din interiorul PSD și că știa că i se pregătește suspendarea atunci când a decis să o revoce pe fosta șefă a DNA. 

 

Interviul acordat de Cătălin Rădulescu

 

Alice Iacobescu: Care e înalta trădare în ceea ce îl privește pe Klaus Iohannis?

 

Cătălin Rădulescu, deputat PSD: Decizia noastră în partid de a-l suspenda pe președinte există de mult timp. A fost la un pas de a se face această suspendare când nu a respectat decizia CCR de demitere a doamnei Kovesi. Am identificat șapte lucruri pentru care dânsul este complet vinovat și care pot sta la baza oricărei decizii de suspendare.

 

Alice Iacobescu: Dar este o mare diferență între suspendare și acuzații de înaltă trădare.

 

Cătălin Rădulescu, deputat PSD: Intenția a fost inițial de suspendare pentru nerespectarea CCR. Iohannis a avut informații din interiorul PSD și dimineață, când voiam să facem suspendarea, a revocat-o pe Kovesi. Acțiunile care pot sta la baza acestei înalte trădări: Iohannis a făcut acțiuni care au dus la deservicii economice și strategice ale acestei țări.

 

Informațiile mincinoase spuse la televizor, pe care un președinte nu are voie să le facă, au făcut o stare în interior și în exterior, mințind că nu sunt bani de pensii și salarii, s-a creat o instabilitate economică care a dus la blocaje investiționale. Nimeni nu vrea să vină când un președinte spune astfel de lucruri.

 

Nu am început cu cea mai gravă: incitarea la schimbarea ordinii constituționale. Iohannis a ieșit permanent în stradă, cere ieșiri în stradă cu atacuri împotriva guvernului. Atacă în permanență premierul și guvernul, personal și prin intermediari cum este Orban.

 

A blocat în legislativ parlamentul permanent. Atacă orice fel de inițiativă legislativă. Am avut până acum o mulțime de președinți și niciodată, nici măcar Băsescu, nu au atacat cum atacă dânsul orice lege.

 

Când creezi o instabilitate economică prin declarațiile pe care le faci e motiv de trădare națională. Mai sunt chestiuni, de exemplu interesul pentru grupul Austria, care taie păduri în România. Are o mulțime de chestiuni, nu a respectat ordinea constituțională, creează aceste atacuri împotriva guvernului și parlamentului. Își dorește ca instituție să fie create de stradă.

 

Alice Iacobescu: Ce mai e de discutat în PSD?

 

Cătălin Rădulescu, deputat PSD: Nu cred că mai e mare lucru de discutat. Trebuie să ne întâlnim. Trebuie făcut un document după care trebuie demarată urgent această acțiune.

 

Alice Iacobescu: Care ar fi pașii?

 

Cătălin Rădulescu, deputat PSD: O să discutăm cu juriștii acest document, în așa fel încât nimeni să nu îl poată ataca. Va fi prezentat și grupurilor parlamentare și va fi trimis la vot în parlament.

 

Aveam obligația să îl suspendăm de foarte mult timp. A avut informații din interiorul PSD și când am vrut să îl suspendăm, a revocat-o pe Kovesi. Temeiul de nerespectare a deciziilor CCR era suficient pentru a-l suspenda.

 

Domnul Iohannis nu are nicio șansă să mai prindă vreun mandat. Va vedea dânsul iubirea asta de țară pe care crede că o are folosind pârghiile cu Germania, se va vedea naționalismul românesc, care îi va transmite un mesaj anul viitor domnului președinte.

 

 

interviul integral pe Digi 24

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22