Pe aceeași temă
”Este momentul să tragem un semnal de alarmă și să ne exprimăm îngrijorarea față de potențiala afectare a statutului de independență a procurorilor, care reprezintă o premisă esențială a luptei împotriva corupției. Fără garanțiile legale existente în prezent, lupta împotriva corupției nu ar fi fost posibilă, iar pierderea acestor garanții riscă să afecteze grav investigațiile desfășurate de procurorii anticorupție”, arată comunicatul procurorilor DNA, citat de HotNews.ro
Curtea Constituţională a României a constatat miercuri, cu majoritate de voturi, că există conflict juridic de natură constituțională între Președinție și Guvern în cazul respingerii revocării şefei DNA.
Curtea a constat „existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministrul justiţiei şi Preşedintele României, generat de refuzul preşedintelui României de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi”.
Cei șase judecători care au votat pentru această soluție au apreciat că „prerogativa Preşedintelui României de a revoca procurorul din funcţia de conducere se circumscrie exclusiv unui control de regularitate şi legalitate a procedurii. Astfel, Preşedintele României nu are competenţa constituţională de a opune argumente de oportunitate în raport cu propunerea de revocare din funcţie iniţiată, în condiţiile legii, de ministrul justiţiei”.