Reacţia furtunoasă a PSD la anunţul lui Ivan despre noul proiect politic: Un trântor oportunist

E.b. | 23.07.2017

Vicepreşedintele PSD Iaşi Ovidiu Laicu susţine că europarlamentarul Cătălin Ivan nu are nicio legitimitate să vorbească despre o nouă construcţie în PSD.

Pe aceeași temă

 

 

Pentru că, spun Ovidiu Laicu, Cătălin Ivana fost exclus din partid şi nu urmăreşte decât ”compromiterea şi distrugerea celui mai puternic partid din România”.

 

Laicu cere conducerii PSD Iaşi să clarifice odată pentru totdeauna faptul că Ivan nu mai este membru al formaţiunii.

 

Ovidiu Laicu, vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a PSD Iaşi, susţine, într-un comunicat de presă, că „trântorul oportunist” Cătălin Ivan induce în eroare opinia publică şi ”pălăvrăgeşte despre o imaginară construcţie politică”, în condiţiile în care el nu mai membru de partid.

 

Numeroase organizaţii PSD din judeţul Iaşi au transmis semnale de revoltă şi indignare legate de ultimele declaraţii ale acestui europarlamentar exclus din PSD care nu urmăreşte decât compromiterea şi distrugerea celui mai puternic partid politic din România. De opt ani este europarlamentar şi în tot acest timp nu a făcut altceva decât să încaseze lunar salarii de aproape 10.000 de euro. Nu mai reprezintă nimic nici în politica locală, nici în cea naţională, dar se agaţă cu disperare de PSD. După ce nu va mai fi europarlamentar, în anul 2019, Ivan Cătălin va trebui să se apuce de muncă, să-şi găsească şi el un serviciu, pentru că 10 ani de încasat lefuri uriaşe fără să faci nimic sunt de ajuns şi fără a avea un CV care sa îl recomande”, afirmă vicepreşedintele PSD Iaşi, Ovidiu Laicu, conform News.ro.

 

Totodată, acesta consideră că, pentru a pune punct acestei ”comedii ieftine”, conducerea filialei ”trebuie să clarifice o dată pentru totdeauna faptul că Ivan nu are nicio legitimitate de a se considera membru PSD”.

 

Orice tergiversare în acest sens nu poate face decât rău organizaţiei judeţene şi partidului în general, dând prilej acestui impostor şi propagandist anti-PSD să denigreze la nesfârşit partidul care l-a scos din anonimat şi datorită căruia s-a burduşit cu bani din funcţii politice de consilier local, judeţean şi europarlamentar, şi din indemnizaţii din CA-uri”, mai spune vicepreşedintele PSD Iaşi, Ovidiu Laicu.

 

************************

 

Europarlamentarul Cătălin Ivan a scris vineri, pe Facebook, că lucrează la un nou proiect politic pentru PSD, în interiorul partidului, în condiţiile în care nu ai voie să critici dacă nu pui măcar o soluţie în loc, iar el l-a criticat în nenumărate rânduri pe liderul PSD, Liviu Dragnea, pentru modul ”închis, autoritar spre dictatorial” în care conduce formaţiunea.

 

Cătălin Ivan figura pe lista de membrii ai organizaţiei PSD din comuna Dobrovăţ, ar fi fost exlus în urmă cu doi ani din PSD, dar nici până în prezent situaţia sa nu a fost clarificată.

Acesta este motivul pentru care Codrin Stefanescu, secretar general-adjunct al PSD, a declarat, după anunţul lui Ivan despre un nou proiect politic:
"Daca cei de la conducerea PSD Dobrovat nu fac dovada ca domnul Catalin Ivan nu mai este membru PSD, ii voi demite, asemenea celor de la Timis."

 

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22